Academia Română, avertizată de CNCD pentru două studii privind minoritatea maghiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Română a fost sancţionată cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma publicării a două studii în care se fac referiri discriminatorii la minoritatea maghiară. Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, spune că instituţia pe care o conduce nu a girat aceste studii.

UPDATE: Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că studiile sancţionate cu avertisment de către CNCD nu sunt documente oficiale ale Academiei, Centrul European de Studii în Probleme Etnice fiind responsabil pentru publicarea acestora.

"Centrul European de Studii în Probleme Etnice este unul dintre institutele noastre. Studiile sunt ale instituţiei, nu ale Academiei Române. (...) Ele nu sunt documente oficiale ale Academiei Române. Fiecare este responsabil pentru ceea ce publică", a declarat academicianul Ionel Haiduc.

Totodată, Haiduc a spus că studiile au fost publicate fără "binecuvântarea Academiei", precizând că materialele nu sunt semnate de instituţia pe care o conduce.


Academia Română a fost sancţionată cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma publicării a două studii în care se fac referiri discriminatorii la minoritatea maghiară.

În noiembrie 2010, Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române a dat publicităţii Raportul pe marginea proiectului Legii Educaţiei Naţionale privind situaţia minorităţilor din perspectiva egalităţii de şanse. În februarie - martie 2012, acelaşi centru a dat publicităţii studiul "Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita - Covasna".

Ambele studii sunt coordonate de directorul CESPE, Radu Baltasiu, şi au stârnit controverse în rândul cercetătorilor, dintre care unii nu au fost de acord cu abordările şi terminologia propuse, nici din punct de vedere al conţinutului ştiinţific, nici din cel al protecţiei drepturilor minorităţilor, potrivit cercetătorului Cristian Gojinescu, care a sesizat CNCD.

Cercetătorul a arătat că ambele studii se găsesc pe diferite site-uri, ceea ce face ca, indiferent de data la care au fost date publicităţii, să fie în continuare formatoare de opinie. De asemenea, acestuia i se pare foarte grav faptul că aceste studii sunt redactate în numele unei instituţii publice, respectiv centrul din subordinea Academiei Române, în contextul eforturilor statului român de a combate orice formă de discriminare.

Astfel, Cristian Gojinescu a înaintat o petiţie la CNCD în care a susţinut că cele două studii conţin afirmaţii şi o terminologie discriminatorii pe criterii etnice, în special în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale de a-şi prezenta identitatea etno-culturală şi de a utiliza limba maternă.

Colegiul director al CNCD a constatat, cu cinci voturi pentru şi unul împotrivă, că afirmaţiile "Elitele maghiare au chiar un aparat conceptual care denotă preocuparea pentru organizarea-influenţarea proceselor demografice. Astfel, principala lor grijă este asigurarea «reproducerii etnice maghiare». Din acest punct de vedere, familiile mixte, în special acelea unde «femeile maghiare nasc copii români» primesc o atenţie specială", din cel de-al doilea studiu, încalcă prevederile Ordonanţei 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Conform actului normativ, constituie contravenţie, dacă fapta nu intră sub incideţa legii penale, "orice comportament manifestat în public, având caracter de propaganda naţionalist şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială (...)".

CNCD a decis, pe 10 iulie, sancţionarea centrului Academiei Române cu avertisment, recomandându-i totodată ca pe viitor să elimine terminologia care încalcă demnitatea persoanelor de origine maghiară.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat