Vaccinul anti-COVID: este sigur pentru femeile însărcinate?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gravidă FOTO www.publika.md

Cătălin Ţucureanu, cercetător la Institutul de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino, spune că ideea că vaccinul anti COVID poate duce la infertilitate sau cancere nu are fundament ştiinţific.

„Ideea - răspândită în spaţiul public de anumite persoane şi rămasă în mentalul colectiv ca fiind un adevăr - că vaccinul anti- COVID poate da infertilitate, diabet, cancere nu are niciun fundament ştiinţific. Nu există date care să ne arate asta.

Dacă vorbim de fertilitate, de exemplu, mai degrabă există date care să ne arate contrariul. La fel pentru vaccinarea în sarcină. Dacă la început era o zonă care se aborda cu mai multă precauţie, pentru că nu fusese studiată specific vaccinarea în sarcină, acum avem studii pe sute de mii de persoane însărcinate, vaccinate, care arată că vaccinarea nu are absolut niciun efect negativ asupra evoluţiei sarcinii, asupra nou-născutului şi aşa mai departe“, a precizat specialistul de la Institutul Cantacuzino pentru DIGI24.

Societatea de Obstetrică şi Ginecologie face un nou apel către gravide să se vaccineze cât mai repede împotriva Sars-Cov-2, precizând că vaccinul e sigur pentru gravidă şi făt. De asemenea, subliniază că vaccinarea nu afectează în nici un fel fertilitatea feminină sau masculină.

”Nu amânaţi vacinarea până după naştere! Ar putea fi prea târziu. Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România face un nou apel către toate gravidele de a se vaccina cât mai repede împotriva Sars-Cov-2. Milioane de femei gravide s-au vaccinat pe tot globul”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook privind vaccinarea.

Conform sursei citate, toate datele acumulate în ultimele 19 luni confirmă fără dubiu că:

1. Boala Covid-19 la gravide creşte riscul de naştere prematură, dezlipire de placentă, moartea fătului în uter, spitalizare în ATI şi deces al mamei.

2. Vaccinarea scade riscul de infecţie cu virusul SARS CoV-2 de peste 5 ori

3. Vaccinarea scade riscul boală Covid-19 severă şi de a ajunge la spital e 10 ori

4. Vaccinarea scade riscul de deces al gravidelor infectate SARS CoV-2 de 11 ori

5. Vaccinarea gravidei protejează nou-născutul. Anticorpii dezvoltaţi de mamă după vaccinare ajung şi la făt atât prin placentă, înainte de naştere, cât şi prin laptele matern, după naştere.

6. Vaccinul este sigur pentru gravidă şi făt.

7. Vaccinarea nu afectează în nici un fel fertilitatea feminină sau masculină, nici prezentă şi nici viitoare. Boala COVID, în schimb, poate afecta grav fertilitatea.

”Nu amânaţi vaccinarea până după naştere! Ar putea fi prea târziu. Nu vă riscaţi viaţa şi viaţa copilului pe care îl aşteptaţi. Cu un singur gest simplu, sigur şi la îndemână, puteţi să vă protejaţi, împreună cu bebeluşul”, se mai arată în mesajul transmis de prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, citat de news.ro. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate