Ţigara electronică nu este sigură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unor analize chimice, s-a descoperit că aburul emanat de ţigările eletronice conţine substanţe toxice şi cancerigene. Promovate ca alternativă sănătoasă la tutun, aceste dispozitive nu sunt supuse unor norme privind siguranţa asupra organismului. Uneori, compoziţia lor nici nu există pe etichetă.

Ţigările electronice pot fi cu sau fără nicotină (cantitatea variază de la 0 la 18 mg), iar pe lângă aceasta, mai conţin arome artificiale şi alte substanţe chimice. Unele dintre aceste substanţe, precum dietilenglicolul (care se utilizează la producerea antigelului), sunt cunoscute ca fiind toxice, iar altele, cum sunt nitrozaminele, au fost asociate cu cancerul.

Citiţi şi:

Pro şi contra ţigării electronice

La ele se adaugă impurităţi suspectate ca fiind nocive pentru oameni, cum ar fi anabazina, miosmina şi nicotirina, care se găsesc în multe astfel de dispozitive. Totuşi, chiar şi cu aceste substanţe în compoziţie, ţigara electronică nu este la fel de nocivă precum cea cu tutun, în care se găsesc peste 4.000 de substanţe periculoase pentru sănătate.

Doza de nicotină este inexactă

Specialiştii autorităţii americane de reglementare a alimentelor şi medicamentelor (FDA) au constatat, după ce au testat compoziţia mai multor mărci de ţigări electronice, că doza de nicotină înscrisă pe eticheta multora dintre ele era diferită de cea reală, din cartuş.

Mai mult, ei au mai constatat că, la acelaşi cartuş, doza de nicotină varia uneori de la o inhalare la alta. Specialiştii americani au identificat doze mici de nicotină în majoritatea ţigărilor electronice pe eticheta cărora se menţiona că nu conţin nicotină. Excepţie a făcut o singură marcă testată. 

Etichetele româneşti nu arată compoziţia

În majoritatea ţărilor de pe glob, inclusiv în România, ele sunt încadrate în categoria produselor electronice, fără a fi supuse reglementărilor ce ţin de produsele medicale şi nici măcar celor ce au legătură cu tutunul.

„În condiţiile în care nu se poate cunoaşte exact compoziţia acestui produs destinat consumului uman, este evident că el nu este sigur. Aceasta cu atât mai mult cu cât produsele comercializate în România nu au înscrisă pe etichetă compoziţia. Aburul rezultat este nociv şi pentru cei din jurul utilizatorului de ţigară electronică, căci substanţele toxice sunt degajate în aer ca şi cele din fumul de ţigară din tutun", spune dr. Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta" din Bucureşti şi expert al Ministerului Sănătăţii Publice pentru Controlul Tutunului la Comisia Europeană şi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În Canada şi în Australia, comercializarea ţigărilor electronice nu este permisă.

În ceea ce priveşte eficienţa ţigării electronice în renunţarea la fumat, specialistul este de părere că nu ne putem elibera de un tic (reflexul de a duce mâna la gură) continuând să-l facem exact în acelaşi mod.

Inhalerul cu nicotină, testat

O alternativă la ţigările electronice o reprezintă inhalerul cu nicotină. Acesta nu se găseşte în România, dar poate fi procurat din celelalte state membre UE. „Inhalerul cu nicotină este testat şi aprobat de autorităţile farmaceutice, deci este sigur. De asemenea, el s-a dovedit eficient în încercarea de a renunţa la fumat", spune dr. Magdalena Ciobanu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă