Persoane infectate cu HIV renunță la tratament de teamă că-și pierd pensia de invaliditate. „Au suferit suficient”

0
Publicat:

Mii de persoane, inclusiv copiii infectați cu HIV cu peste 30 ani în urmă, pot rămâne fără pensia de invaliditate, odată cu modificarea criteriilor de acordare a acestui drept. Pentru a nu risca să piardă cei aproximativ 1.000 lei/lună, mulți pacienți și-au anunțat medicii că renunță la tratament.

Semnalul de alarmă a fost tras în cadrul dezbaterii organizate de UNOPA FOTO: UNOPA/Fb

Semnalul de alarmă a fost tras la o dezbatere organizată de Federația UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA ), în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș”, HIV Outcomes Romania, Centrul Român HIV/SIDA, Academia Europeană de HIV/SIDA și Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Romane.

Iulian Petre, directorul executiv UNOPA, a precizat pentru „Adevărul” că „sunt persoane care au spus medicilor că vor recurge la lucrul acesta ca să continue să-și ia pensia”. Totul se întâmplă pentru că, din decembrie 2022, în criteriile de stabilire a invalidității s-a introdus un prag al unui indicator medical, operându-se deja depensionări din acest motiv.

La criterii au lucrat inclusiv medici din cadrul institutelor de prestigiu din România și s-a avut în vedere, așa cum a explicat o reprezentantă a Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, faptul că „terapia a evoluat”, ceea ce a condus la o schimbare majoră.  HIV/SIDA a evoluat „de la o boală care limita viața la momentul anilor 1996-2000”, la o „afecțiune cronică, caracterizată prin dizabilitate episodică”, a adăugat reprezentanta Institutului de Expertiză. 

„Dezvoltă rezistență la tratament, necesită altă schemă...”

Riscul întreruperii tratamentului este enorm, a explicat Iulian Petre. „Dezvoltă rezistență la schema de tratament, necesită altă schemă, care le funcționează sau nu, cu riscul de a se ajunge la eșec terapeutic. Se joacă cu sănătatea lor”, a precizat directorul UNOPA.

Specialiștii prezenți la dezbatere, printre ei medici care îngrijesc și de 30 ani pacienți cu HIV/SIDA, spun că lucrurile ar trebui categoric separate și că se poate merge pe noile criterii de pensionare, însă doar pentru cazurile noi. 

„Cei din cohortă (n. red. - persoanele infectate în anii 1985 - 1990) nu au avut cum să-și ducă o viață de formare corespunzătoare, ca atare, când vorbim de faptul că ei acum sunt bine din punct de vedere virusologic și imunologic nu înseamnă că se pot angaja. Că nu-i angajează nimeni. Și atunci, pentru aceste persoane care sunt din cohortă, statul are obligația - așa cum noi am avut obligația, la vremea noastră, să-i facem bine cât am putut de repede –  să le asigure un trai decent. Or la ei nu trebuie aplicate astfel de criterii. Nu știu ce experți ați avut de la „Matei Balș” și de la „Babeș”, eu, de exemplu, nu am fost întrebat absolut deloc. Că mă mai pricep la HIV. (...) Au suferit suficient ca să le mai dăm noi încă o palmă peste față”, a spus prof. Adrian Streinu-Cercel.

Din cele puțin peste 18.000 persoane infectate cu HIV din România, aflate în viață la 30 iunie, aproximativ 5.500 sunt persoane din cohorta de copii infectați la sfârșitul anilor ‘80 în spitale (aproape încă pe atât pierzându-și viața în cei peste 30 ani care s-au scurs de la infectare). 

În cadrul dezbaterii s-a convenit ca factorii de decizie să se întâlnească și să pună la punct o soluție de modificare a criteriilor, astfel încât pacienții din cohortă să fie excluși din noile condiții de evaluare. Intervenția este necesară și din alt punct de vedere. Este vorba despre noua lege a pensiilor, care va intra în vigoare, în parte, de la 1 ianuarie 2024, afectându-i pe pacienții cu HIV/SIDA, care nu mai îndeplinesc noile criterii stabilite privind stagiul de cotizare necesar.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate