Pedepse mai aspre pentru cei care bat medici. Un deputat vrea ca doctorii să beneficieze de aceeași protecție penală ca polițiștii și militarii

0
Publicat:

Cadrele medicale ar putea beneficia de aceeași protecție penală ca polițiștii sau militarii în cazul agresiunilor, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de deputatul PNL Andrei Baciu. Inițiativa prevede înăsprirea pedepselor pentru faptele de ultraj comise împotriva personalului medical aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate.

Medicii ar putea beneficia de aceeași protecție penală ca polițiștii sau militarii. FOTO: Arhivă

Propunerea vine pe fondul unor incidente tot mai frecvente în spitale, unde medici și asistente au fost agresați de aparținători ai pacienților. Recent, polițiștii au deschis un dosar penal după scenele de violență petrecute la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde o doctoriță de gardă a fost lovită în timp ce încerca să salveze viața unei paciente care înghițise mai multe pastile. În momentul în care medicul a decis efectuarea unei spălături gastrice, femeia a început să țipe, iar mai multe rude au intrat în salon și au agresat-o pe doctoriță.

Deputatul Andrei Baciu susține că astfel de situații nu mai pot fi ignorate.

„Vedem că sunt lucruri care se întâmplă în societate şi cred că asta trebuie să facă Parlamentul cu precădere, să vadă care sunt lucrurile importante pentru oameni. Pentru medici, pentru personalul medical, asta este o chestiune care se întâmplă. N-aş merge până a spune că a devenit un fenomen, aşa cum a fost spus în spaţiul public, însă este o chestiune pe care o vedem că se întâmplă din ce în ce mai des. Numai săptămâna trecută vedem că s-au întâmplat două evenimente de genul acesta. Un medic, ca urmare a unui astfel de eveniment, s-a ales cu un traumatism la nivelul piciorului. Din ce am văzut în presă, sunt inclusiv situaţii din astea foarte umilitoare, s-a aruncat cafeaua peste un medic, adică nişte lucruri care nu se fac în general. Agresivitatea şi violenţa nu sunt acceptabile în general, cu atât mai mult în situaţii în care, de fapt, respectiva persoană, un medic, cineva care lucrează în domeniul sănătăţii, încearcă să-ţi facă un bine, ţie sau cuiva din apropiere”, a declarat acesta pentru Agerpres.

Inițiatorul explică faptul că proiectul completează articolul 257 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de ultraj.

„Prin acest proiect se completează Codul penal şi se adaugă un articol. Este o iniţiativă legislativă care propune completarea articolului 257 din Codul penal care, de fapt, înăspreşte regimul sancţionatoriu, în sensul introducerii unor forme agravante în cazul infracţiunii de ultraj, atunci când lucrurile astea sunt săvârşite împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În momentul de faţă, practic, legea spune că pentru câteva situaţii se înăspreşte pedeapsa. Pentru faptele comise împotriva funcţionarilor publici se înăspreşte cu o treime şi pentru faptele comise împotriva poliţiştilor, militarilor şi lucrătorilor din domeniul silvic se înăspreşte cu jumătate. Practic, eu am propus adăugarea unui alineat nou, alin. (5), la articolul 257. Acest nou alineat spune că faptele prevăzute la alineatele (1)-(3), unde sunt descrise toate aceste fapte de violenţă, de vătămare corporală şi aşa mai departe, săvârşite asupra cadrului medical aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate”, a precizat Baciu.

Dacă proiectul va fi adoptat, medicii și personalul sanitar ar urma să beneficieze de același nivel de protecție penală ca polițiștii sau militarii atunci când sunt agresați în timpul serviciului.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare