Operație în premieră națională de reducere a nodulilor tiroidieni la un spital de stat din România

0
Publicat:

Sâmbătă, 29 aprilie, doi pacienți de la Spitalul Județean Argeș vor beneficia de o procedură (ablație cu radiofrecvență) în urma căreia le vor fi reduși nodulii tiroidieni. Cele două intervenții chirurgicale reprezintă o premieră pentru spitalele de stat din România.

Doctorul Ionuț Sandu, expert în chirurgia minim invazivă a tiroidei FOTO arhiva personală

Alături de medicul chirurg Ionuț Sandu, echipa operatorie va fi formată din doctorul Dan Olariu, coordonatorul Blocului Operator, și chirurgul Daniel Bidivenciu.

”Ablația cu radiofrecvență este o procedură minim invazivă ce nu necesită spitalizare. Se efectuează cu anestezie locală, iar durerile practic nici nu există. Recuperarea este imediată, pacientul poate părăsi spitalul la 2-3 ore de la efectuarea procedurii. În ziua intervenției nu trebuie făcute eforturi fizice mari. Iar de a doua zi pacientul își poate relua activitățile obișnuite. Această procedură poate fi aplicată numai pentru anumiți noduli tiroidieni, și anume pentru nodulii ce nu sunt canceroși. Tocmai de aceea este necesar ca înaintea intervenției să se efectueze o puncție care să ne spună că riscul de cancer de tiroidă este foarte mic”, explică doctorul Ionuț Sandu.

Procedură cu risc de unu la mie

Dacă o intervenție chirurgicală are riscurile la aproximativ 1%, această procedură de ablație cu radiofrecvență are riscurile în jur de unu la mie.

În funcție de dimensiunea nodulului tiroidian, procedura durează până la 40 de minute. Prin această intervenție nodulul nu dispare, însă își reduce mult dimensiunile. Scăderea în dimensiune a nodulului tiroidian se face în timp și începe imediat post-procedural. La trei-cinci luni de la intervenție, scopul este ca volumul nodulului tiroidian să scadă între 60 și 80%.

Practic, sub anestezie locală, sub permanent control ecografic, în nodulul tiroidian este introdus un dispozitiv foarte sofisticat, ce are forma unui ac. Prin acest dispozitiv se elimină niște curenți de radiofrecvență ce coagulează vasele care alimentează acest nodul tiroidian. Concret, nodulul este supus unui proces de vaporizare, iar acest fenomen duce la scăderea lui în volum.

Ionuț Sandu are supraspecializare în chirurgia tiroidiană și endocrină și este membru în Asociația Română de Endocrinologie și Societatea Europeană a Chirurgilor Endocrini și Societatea Europeană de Chirurgie Oncologică, având la activ peste 3.000 de cazuri de chirurgie tiroidiană și paratiroidiană soluționate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”