Noua modă în rândul părinților din România. Psihologii vorbesc despre un fenomen tot mai întâlnit: „E extrem de important”

0
Publicat:

În ultimii ani, părinţii din România au început să fie preocupaţi nu doar de sănătatea fizică a copilului, ci şi de sănătatea psihică, încercând să identifice metode prin care copilul să crească armonios din toate punctele de vedere.

Copil la psiholog SURSĂ Shutterstock

Astfel, dezvoltarea personală a minorilor a devenit un punct de interes atât pentru părinţi, cât şi pentru psihologi, care consideră că acest aspect este foarte important pentru dezvoltarea celor mici în cele mai bune condiții.

Noua modă în rândul părinților din România

Conform specialiștilor, cursurile de dezvoltare personală au început să fie, de câțiva ani, la modă în rândul românilor. O noutate este reprezentată de faptul că nu doar adulții beneficiază de un astfel de ajutor. Mai nou, părinții își înscriu copiii la astfel de ședințe, pentru a-i ajuta să crească armonios.

Psihologii explică ce rol important pot juca aceste ședințe în creșterea copilului.

Copiii de astăzi sunt adulții de mâine. Este important, ca părinte să crești un viitor adult sănătos din toate punctele de vedere, atât fizic cât și psihic, fiind astfel capabil să înfrunte dificultățile apărute în diferite circumstanțe și să folosească experiențele vieții pentru a da sens existenței proprii, rafinându-și astfel modul de a percepe lucrurile, calitatea vieții sale crescând considerabil”, a precizat psihologul Gabriela Munteanu.

Dezvoltarea personală, un proces de durată

Conform psihologilor, în dezvoltarea unui copil joacă un rol important mediul în care acesta creşte. Astfel, dezvoltarea personală este un proces de durată care este de preferat să se extindă pe tot parcursul vieții, începând încă din primii ani de viață, fiind influențată de părinți, profesori, grupuri de apartenență și de mediu.

Este important să înțelegem că în viața unui copil apar mulți factori care pot perturba buna dezvoltare sau care o pot influența pozitiv. Aici ne referim la familie, la prieteni, la profesori. Dezvoltarea personală este un proces de durată, se întinde pe tot parcursul vieții. Dar, în momentul în care crești un copil sănătos. există toate șansele ca el să devină un adult admirabil, încrezător, cu foarte multe reușit”, a mai spus psihologul ieșean.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie