Medic pediatru, semnal de alarmă despre cazurile de gripă și Covid-19: „Aceste virusuri au incubație foarte scurtă”

0
Publicat:

Se apropie perioada de minivacanță de 1 Decembrie, iar pediatrul Mihai Craiu trage un semnal de alarmă asupra virusurilor respiratorii la copii cu incubație foarte scurtă. „Mult mai multe cazuri decât în septembrie-octombrie 2023”, arată medicul.

Crește numărul cazurilor de viroze respiratorii FOTO: Shutterstock

„A nins în mai multe zone din țară. Iar în altele a bătut tare vântul și s-a răcit semnificativ. Deci vor începe să circule mult mai energic virusurile respiratorii în comunitate. Gripă, Virusul sincitial respirator (VRS), SARS-CoV-2 și altele. Pentru că ne apropiem de o perioadă cu minivacanță, ar trebui să știm că aceste virusuri au incubație foarte scurtă. Chiar și SARS-CoV-2, în ultimele sale variante, a ajuns pe la trei zile. Adică vineri ai stat în aceeași cameră (riscul este mai mare în camere neventilate și aglomerate) cu un bolnav și luni deja ai semne de boală”, a scris conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București, pe pagina Spitalului Virtual pentru Copii.

Potrivit reputatului pediatru, copiii prezentați la Urgențe în Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” (INMS) au început să aibă teste pozitive de gripă.

„Iar VSR și COVID-19 am tot diagnosticat în ultima lună... Mult mai multe cazuri decât în Septembrie-Octombrie 2023. (…)Mulți copii care au fost diagnosticați recent cu dublă sau triplă coinfecție virală nu sunt mult mai bolnavi decât cei infectați cu un singur virus. DAR pot <oferi> cu multă generozitate un astfel de virus celor dragi, alături de care stau în casă sau la care merg în vizită”, susține medicul pediatru Mihai Craiu.

În concluzie, medicul recomandă să avem grijă de „vizitele la bunici sau la alte rude cu sistem imun fragil”.

„Vă rog mult să aveți grijă de vizitele la bunici sau la alte rude cu sistem imun fragil. Aceștia ar trebui să facă vaccin antigripal, mai ales că este mult mai ușor, din punct de vedere administrativ, de anul acesta. Și nu uitați de mască dacă are copilul semne de răceală atunci când vizitează bunicii”, a concluzionat dr. Mihai Craiu.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie