După anevrism se cere o viaţă liniştită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavul se poate pune pe picioare cu ajutorul exerciţiilor fizice şi prin multă odihnă. Afecţiunea este mai frecventă la persoanele cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani. Femeile sunt de două ori mai predispuse la această boală decât bărbaţii.

Anevrismul cerebral este o malformaţie congenitală care constă în dilatarea peretelui unei artere cerebrale (se formează un aşa-numit buzunar) situată de obicei la baza creierului.

În unele cazuri, acest defect poate să nu aibă niciun simptom şi astfel să nu fie descoperit niciodată, însă există şi cazuri în care, sub acţiunea anumitor factori, precum stresul cronic sau puseurile de hipertensiune, anevrismul să crească în dimensiune şi să se rupă.

De obicei, această ruptură apare inopinat, însă unii bolnavi au, în prealabil, dureri severe de cap, însoţite de stări de greaţă şi de pierderea cunoştinţei. De asemenea, anevrismul se mai poate manifesta prin zgomote puternice în cap, amorţirea gâtului şi prin sensibilitate la lumină.

„Din momentul în care s-a produs ruptura, anevrismul trebuie îndepărtat chirurgical în cel mult 48 de ore, deoarece hemoragia inundă creierul şi determină moartea unui număr destul de mare de neuroni. Astfel apar aşa-numitele deficienţe neurologice care determină paralizia anumitor părţi ale corpului", explică medicul de familie Călin Ciubotaru.

Unii neuroni redevin funcţionali

În general, recuperarea depinde de gradul de distrugere a neuronilor. În urma unui anevrism, la majoritatea pacienţilor apar deficienţe neurologice care se manifestă prin paralizie, defecte de vorbire etc.

Potrivit medicilor, în prima fază, recuperarea se realizează în ritm accelerat, deoarece unii neuroni nu mor în timpul anevrismului, ci doar devin nefuncţionali, şi, prin urmare, odată pericolul îndepărtat, încep să-şi reia activitatea.

Ulterior, în funcţie de gradul de afectare a bolnavului, se face terapie fizică (kinetoterapie), care începe în spital şi se continuă acasă, sau se lucrează cu un logoped pentru recuperarea vorbirii.

Se recomandă multă odihnă

Odată ieşit din spital, pacientului i se recomandă un stil de viaţă sănătos. Acesta trebuie să evite alimentele bogate în grăsimi saturate, alcoolul şi tutunul, deoarece pot determina reapariţia hemoragiei.

Totodată, pe parcursul verii se recomandă evitarea expunerii la soare, întrucât creşte riscul de insolaţie, iar lichidul care se acumulează la nivelul creierului poate duce la complicaţii. Se mai recomandă multă odihnă şi evitarea emoţiilor negative.

În primii cinci ani după intervenţia chirurgicală, pacientul trebuie să menţină permanent legătura cu medicul, pentru a-i putea comunica orice modificare care apare în procesul de recuperare. Potrivit medicilor, unele persoane îşi revin după un anevrism cerebral, însă cele mai multe rămân cu deficienţe neurologice.

Ce indicii dă corpul

Durerile de cap inexplicabile, pierderea din senin a cunoştinţei şi tulburările de vedere sunt semne care pot prevesti apariţia anevrismului cerebral.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată