De ce ne simțim obosiți, stresați și nervoși. Explicațiile unui psiholog

0
Publicat:

Schimbările negative pe care le percepem zilnic la noi își au ca sursă fricile pe care le-am acumulat în timp și tiparele mentale negative. Vindecarea vine prin conștientizare, schimbare și perseverență.

Stresul și oboseala cronică sunt la ordinea zilei la mulți dintre noi FOTO arhivă Adevărul

Mulți dintre noi reușesc să facă față cu greu provocărilor de care se lovesc zilnic, pornesc de la cele familiale și profesionale, până la cele globale, precum pandemia de coronavirus, război și creșteri de prețuri la produsele de bază și la servicii.

„Trăim vremuri haotice. Oamenii sunt mereu agitați, iar asta îi impinge la schimbări. Sunt nevoiți să iasă din starea de confort și încep să intre în tipare mentale de genul «nu mai merge nimic ca înainte», «totul merge prost», «apar mereu necazurile». Asta pentru că se lasă cuprinși de tot soiul de frici, cum ar fi frica de viruși, frica de război, frica de creștere a prețurilor, iar astfel nu fac altceva decât să mărească și mai multe frica colectivă, pe care o alimentează și o manifestă și care ajunge finalmente să îi controleze”, explică psihologul Stelian Chivu.

Perioada pe care o traversăm este una intensă din punct de vedere emoțional, spun specialiștii. Ca să înțelegem mai bine despre ce este vorba, e necesar să definim emoția.

Aceasta este o stare psihologică cu patru componente. Prima este experiența (pozitivă sau negativă), cea de-a doua este declanșarea unor procese mentale, cum este evaluarea cognitivă sau una ce ține de informații deja memorate, a treia vizează energia specifică a corpului fiecăruia dintre noi, iar cea de-a patra include manifestarea, comportamentul și caracteristica acestuia.

„Mulți dintre noi se confruntă cu stări negative din senin, pe care nu și le explică. De pildă, simt că nu mai au suficient timp pentru a face ce obișnuiau  să facă, slăbesc sau, dimpotrivă, acumulează în greutate, percep schimbări gastrointestinale și simt nevoia să își modifice regimul alimentar”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Echilibrare psiho-emoțională prin intenție

Persoanele în cauză încep să aibă probleme cu somnul și visează urât de multe ori, au probleme respiratorii, iar tensiunea devine fluctuantă. De asemenea, percep diverse sunete în urechi și simt o oboseală cronică, sunt dezorientate și confuze. Se instalează stările depresive, apar durerile de cap, anxietatea și atacurile de panică. Toate acestea sunt stări pe care nu le aveau anterior.

Cei care sunt predispuși la astfel de emoții sunt meteosensibilii, persoanele extrem de stresate, cele care suferă de boli cronice și hiperactivii. „Cauzele acestor stări sunt multiple. E vorba de influența exploziilor solare, a perturbărilor geomagnetice ale pământului și a schimbărilor climatice, dar și vizionarea zilnică a unor știri negative”, susține psihologul Stelian Chivu.

Atât timp cât ne vom lăsa controlați de aceste stări negative, vom atrage din ce în ce mai multe emoții cu frecvență joasă. Marea majoritate a celor care se confruntă cu simptomele amintite se duc la medic, convinși fiind că au o problemă de sănătate fizică. În realitate, au nevoie de echilibrare psiho-emoțională, iar acest lucru îl pot obține cu ajutorul intenției.

Eliberarea minții de balast

„Intenția trebuie să fie clară, pozitivă, iar în acest fel își vor schimba stările și manifestările de ură, frică, răzbunare și gelozie. Acest gen de intenție va produce efecte ce se vor întoarce ca un bumerang la expeditor, dacă nu conștientizăm și schimbăm stările negative”, explică psihologul Stelian Chivu.

Una din metodele simple de vindecare este eliberarea minții de tot ceea  nu ne mai servește în prezent. E necesar să renunțăm prin conștientizare la frică, la judecată, rezistență și separare de ceilalți, dar în mod special la ego. Trebuie să ne concentrăm asupra stărilor frumoase, pozitive. Schimbându-ne perspectiva, obiceiurile și chiar vocabularul, ne vom schimba realitatea care nu ne place.

Răspunzând sincer la următoarele întrebări, multe din necunoscutele cu care ne confruntăm se vor clarifica: „La ce mă gândesc acum?”, „Ce stări am?”, „În ce gen de activități mă implic?” Este un prim pas spre eliberarea gândurilor și emoțiilor negative care nu ne dau pace.

„E nevoie să învățăm să respirăm corect. Este relativ simplu, dar e nevoie de perseverență. Respirația este cea care ajută cel mai mult creierul, ținând cont de faptul că acesta consumă 25% din oxigenul preluat de organism, chiar dacă reprezintă doar 2% din masa întregului corp. Este esențial să lăsăm trecutul în trecut, să trăim în prezent și să ne construim viitorul așa cum ne dorim”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată