De câte mutaţii genetice e nevoie pentru ca o celulă să devină canceroasă? Ce au descoperit cercetătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul de mutaţii genetice variază de la un tip de cancer la altul

Pentru ca un cancer să se dezvolte în organism este nevoie de una până la zece mutaţii genetice, scrie jurnalul american „Cell“.

Concluziile cercetării au arătat, de asemenea, că numărul de mutaţii ce conduc la formarea tumorii variază considerabil de la un tip de cancer la altul, potrivit agerpres.ro. Spre exemplu, circa patru mutaţii per pacient, în medie, sunt responsabile de declanşarea cancerului de ficat, în timp ce o tumoare la nivel colorectal presupune existenţa a circa zece mutaţii.

„Am abordat o întrebare care persistă de multă vreme în domeniul studiului cancerului, dezbătută încă din anii '50: de câte mutaţii este nevoie pentru ca o celulă normală să devină una canceroasă?“, a notat într-o declaraţie Peter Campbell de la Wellcome Trust Sanger Institute din Marea Britanie, autor principal al cercetării.

„Răspunsul este: doar câteva“, a precizat el. Descoperirile studiului s-au bazat pe analiza a 7.664 de tumori cuprinzând 29 de cancere diferite cu ajutorul unei tehnici adaptate din domeniul evoluţiei.

Una dintre cele mai uimitoare descoperiri ale cercetării a fost aceea că mutaţiile sunt în general bine tolerate de celulele corpului. Acest lucru a fost surprinzător deoarece mutaţiile pe care indivizii le moştenesc de la părinţii lor sunt de obicei puţin tolerate şi sunt, în mare parte, pierdute de-a lungul evoluţiei. Însă, în celulele corpului, pe măsură ce cancerul se dezvoltă, aproape toate mutaţiile persistă fără a afecta supravieţuirea celulei.

În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au mai dezvăluit că aproximativ jumătate dintre aceste mutaţii care declanşează cancer apar în gene care nu sunt încă identificate drept gene canceroase.

„Există deja multe informaţii cu privire la cele mai importante gene implicate în cancer; însă sunt încă multe alte gene care trebuie descoperite“, a declarat Inigo Martincorena de la Wellcome Trust Sanger Institute, autor principal al studiului. „Va fi nevoie să compilăm un număr şi mai mare de cancere studiate prin secvenţionarea ADN-ului, până la ordinul zecilor de mii, pentru a identifica aceste gene evasive“, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul