Cum tratezi sinuzita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nasul îţi curge încontinuu şi e înfundat, capul te doare şi ai febră. Dacă toate astea nu trec într-o săptămână, deşi ai luat o grămadă de pastile, atunci poţi să iei în calcul şi o eventuală sinuzită. Şi nu uita de vizita la medic.

Sinuzita este de două feluri, acută şi cronică, şi apare prin suprainfectarea bacteriană a sinusurilor, ca urmare a inflamării mucoasei care le căptuşeşte. Depistată la timp şi tratată corect, sinuzita acută durează cam o săptămână.

Un abces dentar, o alergie, o deviaţie de sept sau chiar polipii nazali pot fi alte cauze care provoacă sinuzita acută. În schimb, cea cronică persistă mai mult de patru săptămâni. Primul pas în depistarea sinuzitei este destul de simplu: medicul specialist apăsă pe sinusuri, iar dacă presiunea provoacă durere, eşti mai mult ca sigur posesorul unei sinuzite.

Cum o recunoşti

Nasul înfundat sau secreţiile purulente, durerea de cap care persistă, starea generală proastă sau apariţia mirosului neplăcut sunt simptome care apar în majoritatea cazurilor diagnosticate cu sinuzită.

„Se întâmplă foarte frecvent ca pacienţii să vină la consultaţie ORL doar cu durere de cap, fiind convinşi că au sinuzită. Durerea de cap are multiple cauze şi doar câteva sunt reprezentate de rinosinuzite. În general, această boală nu are ca unic simptom durerea de cap, ci se însoţeşte şi de celelalte simptome amintite”, spune medicul Vlad Budu, specialist ORL.

Când e nevoie de operaţie

Din momentul în care medicul este aproape sigur despre ce este vorba, urmează o altă serie de investigaţii pentru un diagnostic precis. Una din ele este cea endoscopică, apoi ar putea fi nevoie chiar si de efectuarea unei radiografii.

„Nu toate rinosinuzitele necesită tratament chirurgical. Tratamentul medicamentos poate fi unul antibiotic, antiinflamator nesteroidian, antialergic sau cu sprayuri şi picături. Dacă în urma tratamentului medicamentos nu survine ameliorarea evidentă sau vindecarea pacientului, se poate decide continuarea tratamentului printr-o intervenţie chirurgicală”, spune medicul Vlad Budu, specialist ORL. 

Operaţiile se efectuează numai endoscopic. Asta înseamnă fără incizii sau cicatrici la nivelul feţei, frunţii sau gurii. Riscurile sunt reduse, internarea este de scurtă durată, iar vindecarea rapidă.

4 idei de reţinut

Peste 5 milioane de pacienţi cu sinuzită se prezintă în fiecare an la cabinetele medicale din ţara noastră. Medicul ORL Vlad Budu punctează  pentru Click!Sănătate cele mai importante etape ale bolii:

1.    un diagnostic precis (endoscopic şi imagistic)
2.    reducerea la maximum a factorilor de risc (prevenţia e mai ieftină decât tratamentul)
3.    tratamentul medicamentos e de primă intenţie
4.    operaţia se efectuează numai prin tehnici endoscopice

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta