Cum acționăm la criza convulsivă a unei persoane. Sfaturile care salvează vieți ale unui medic

0
Publicat:

Tamara Cheșcheș, medic rezident la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, a oferit o serie de sfaturi extrem de utile după ce a asistat o persoană care suferise o criză convulsivă.

Tamara Cheșcheș, medic rezident pe specializarea Oncologie și Hematologie Pediatrică la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a povestit pe pagina personală de Facebook cum a asistat o persoană care suferise o criză convulsivă la metroul din Capitală, dar și „sfaturile” celor din jur, care i-ar fi putut pune în pericol viața.

„S-a întâmplat să asist la o criză convulsivă tonico-clonică în metrou. Când l-am scos afară din metrou am dat peste oameni care-mi dădeau sfaturi, deși am strigat că sunt medic și că am nevoie să ajung lângă el, să-mi facă loc”, își începe povestea Tamara.

Pornind de la propria experiență cu cei care oferă sfaturi, deși nu au minime cunoștințe de medicină, medicul rezident originar din Onești vine cu sugestii utile și probate medical, care pot salva viețile celor care trec printr-o criză convulsivă.

„Pune-l pe spate, domnișoară!"

Nu. Se așează pe lateral, în poziție de siguranță. În timpul crizei poți vărsa și aspira dacă stai cu fața în sus. Dacă ești poziționat pe lateral, vărsăturile curg gravitațional pe jos, scăzând riscul de aspirare (adică să ajungă vomă în plămân).

„Bagă-i mâna în gură și scoate-i limba"

Nu există să-ți înghiți limba. Există ca limba să gliseze în spate și să obstrueze pasajul aerului, făcând dificilă respirația. Ăsta e un motiv în plus pentru care punem persoana pe lateral și ridicăm puțin bărbia în sus.

Mușchiul maseter (cel care ne ajută la mestecat) este unul dintre cei mai puternici mușchi din corp.

„With all muscles of the jaw working together it can close the teeth with a force as great as 25 kilograms on the incisors or 90.7 kilograms on the molars." (n.r. în traducere înseamnă „Cu toți mușchii maxilarului lucrând împreună, poate închide dinții cu o forță de până la 25 de kilograme pe incisivi sau 90,7 kilograme pe molari.”  Asta înseamnă că-ți poate amputa degetul. În convulsie și în perioada post convulsie, NU SE BAGĂ NIMIC ÎN GURĂ.

„Miroase a alcool?"

Poate să miroasă și a panseluțe, oricum n-ai ce să îi faci la metrou. Și ajuți și un toxicoman la fel cum ajuți un om uzual.

„Dați-i apă"

Într-o convulsie tonico-clonică nu ai control pe deglutiție (înghițit), așa că, din nou, poți aspira ce ai în gură.

„Nu-l pune pe jos că e rece!"

E ultima lui grijă.

Tamara Cheșcheș scoate în evidență faptul că nu există o cale de-a ajuta persoana în timpul unei crize convulsive. Acesta va fi pusă într-o poziție de siguranță, așa cum a precizat anterior, iar cel care o asistă trebuie să aștepte încheierea crizei.

Tamara Cheșcheș FOTO arhiva personală

„Persoana se pune în poziție de siguranță și o lăsăm să-și termine convulsia, timp în care sunăm la 112 și cronometrăm intervalul de la debutul crizei până la oprirea ei. Nu există mod prin care să-l ajutăm în timpul crizei. Criza trebuie să se încheie. Ulterior crizei, când deja era în siguranță, am sunat la ultimul contact apelat de persoana respectivă ca să o anunț de eveniment și să anunțe, la rândul său, rudele.

Ajută foarte mult ca persoanele cunoscute cu epilepsie să poarte în portofel un bilețel pe care să scrie acest lucru și un contact de siguranță”, încheie medicul rezident.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată