Criză de medici la cea mai mare unitate medicală din sudul Moldovei. Manager: „Se duc la privat”

0
Publicat:

Spitalul de Urgență Galați se confruntă cu un deficit de 155 de medici. Unitatea medicală este cea mai mare din sudul Moldovei, la UPU fiind tratați, anual, aproape 90.000 de pacienți.

Spitalul Județean de Urgență Galați FOTO: Cornelia Mazilu

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Galați, cel mai mare deficit este la specializarea radiologie, unde nu s-a prezentat nimeni la concurs. Din 11 medici cat ar avea nevoie unitatea, doar trei locuri sunt ocupate. Este nevoie de medici și la secţiile de neurologie, neurochirurgie, nefrologie, neonatologie şi diabet. 

Mai mult, spitalul nu are nici medic epidemiolog și nici infecționist, iar în secția Oncologie Medicală lucrează doar patru medici, deși normativul arată că aici ar trebui să fie zece doctori.

Deficit de medici la Galați

„Dintr-un număr de 29 de posturi scoase la concurs, s-au ocupat 12, iar trei sunt în curs de ocupare. Este vorba de specializările ATI, gastroenterologie, ortopedie, UPU, urologie, neurochirurgie, oncologie și UPU radiologie. Cel mai mare deficit de medici îl avem la radiologi. Pe spital am scos trei posturi, nu s-a prezentat nimeni. Avem doar trei radiologi, dintr-un necesar de 11. Preferă să meargă în privat. Acolo nu îi solicită Unitatea de Primiri Urgențe, care este supraaglomerată. Nici pentru medici epidemiologi și infecționiști nu s-a prezentat nimeni, deși am scos la concurs posturile de trei ori”, ne-a declarat Alina Dobrea, managerul unității medicale.

Potrivit ultimelor date, deficitul de personal la nivelul spitalului este de 1.232 de posturi, din care 155 sunt pentru medici. Gradul de ocupare este la asistenți de 84%, la infirmiere 60%, la îngrijitoare de 30%, la ambulanțieri și personal de deservire 20%, iar la muncitori de 60%.  

Locuințe pentru tinerii medici

Managerii de spitale şi autorităţile județene caută disperaţi medici şi le oferă până şi locuinţe de serviciu. Astfel, tinerii medici care vor să vină la Galați pot locui într-o clădire cu 20 de apartamente ANL, construite chiar în curtea unității medicale. Cu toate acestea, aceștia nu se înghesuie să ocupe posturile, preferând să presteze în privat, pe aceleași salarii sau chiar mai mari. 

Totodată, în ultimii trei ani, Consiliul Județean a alocat peste 40 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea unităților medicale, precum și pentru dotarea acestora cu aparatură de ultimă generație. Spitalul Județean Galați este cea mai mare unitate medicală din sudul Moldovei

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”