Cine va fi noul manager interimar al Institutului ”Matei Balş” după demiterea medicului Cătălin Apostolescu

0
Publicat:

Conducerea interimară a institutului a fost preluată de directorul medical, dr. Adrian Marinescu. Ministerul Sănătății a anunțat astăzi că dr. Cătălin Apostolescu, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a fost eliberat din funcție.

Dr. Adrian Marinescu este noul manager interimar al spitalului “Prof. Dr. Matei Balş”. Foto: Arhivă

 Ministerul Sănătăţii transmite:Eliberarea din funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infeţioase <Prof. Dr. Matei Balş>, a dr. Cătălin Apostolescu s-a facut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006”.

Conform prevederilor legale menţionate, contractul de management încetează “în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”. Astfel, „În funcţia de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu”.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul