Doctorul Adrian Marinescu, despre variola maimuței: „Am avut cazuri izolate inclusiv în România în anii care au trecut”
0Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, subliniază că variola maimuței (mpox) a fost prezentă și în trecut în Europa și România. El avertizează că, deși Organizația Mondială a Sănătății a emis alerte privind această boală, nu este necesar să ne temem de o nouă pandemie, ci să fim prudenți.

„Aş spune că nu e un pericol mare, nu trebuie să ne gândim că va veni o altă pandemie sau va fi o situaţie grea. Doar că gândirea prudentă trebuie să existe. Sigur că ne putem pune întrebarea de ce la variola maimuţei, o boală totuşi veche, despre care discutăm de prin 1970 - primul caz a fost tot în Congo - de ce discutăm mai mult acum? Pentru că, totuşi, numărul de cazuri în continentul african este categoric mai mare. Se pune problema: dacă este doar un contact prelungit, un contact direct, de ce sunt mai multe cazuri? şi, de fapt, avertizarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de aici pleacă. Adică trebuie să fie o gândire prudentă”, a afirmat Adrian Marinescu, duminică, la Antena 3, potrivit News.ro.
Medicul a precizat că, inițial, variola maimuței poate fi confundată cu simptomele unei răceli sau ale gripei, însă ulterior apare o erupție caracterizată prin vezicule, de obicei localizate în zona organelor genitale. De asemenea, a subliniat că transmiterea bolii „nu se face cu ușurință”.
„Transmiterea prin tuse şi strănut se face extrem de greu, doar un contact care să fie extrem de prelungit, însă un contact direct cu o persoană care e bolnavă clar poate să ducă la boală. Cei mai mulţi, într-adevăr, au forme uşoare şi nu se întâmplă nimic, doar că, din păcate, sunt şi complicaţii”, a precizat dr. Adrian Marinescu.
Adrian Marinescu a subliniat că, deși variola maimuței a fost prezentă și în trecut în Europa și în România, cazurile erau extrem de rare.
„Cazuri de variola maimuţei am avut (în Europa – n.r.) şi anii trecuţi, aici discutăm, într-adevăr, de o variantă pe care o putem numi nouă, 1B, nu înseamnă că e diferită faţă de ce era înainte. Am avut cazuri izolate inclusiv în România şi în anii cate au trecut, dar au fost extrem de rare. Problema se pune nu că e un caz în Suedia, dacă în Europa vom avea mai multe cazuri, aşa cum se întâmplă apropo de dinamica din Africa. Eu cred că nu se va întâmpla asta şi că măsurile pe care le putem lua acum, inclusiv vaccinarea, ar trebui să ne ajute în mod eficient”, a spus Adrian Marinescu.
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a crescut, vineri, nivelul de risc pentru mpox de la „scăzut” la „moderat”, la o zi după ce autoritățile internaționale de sănătate au confirmat prima infecție cu o nouă tulpină a virusului în Suedia, în afara Africii.