Cinci pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aduşi de urgenţă la Iaşi. În ce stare sunt aceştia

0
Publicat:

Cinci pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi, în stare gravă, în noaptea de 22 spre 23 noiembrie.

Ambulanţe la Spitalul Bârlad SURSĂ vremeanouă.ro

Conform cadrelor medicale, este vorba despre trei femei şi doi bărbaţi, care au ajuns în triajul unităţii medicale din Iaşi. Pacienţii prezentau simptome specifice de toxiinfecţie, susţin medicii ieşeni.

Care este starea pacienţilor

Conform medicilor, pacienţii sunt, în acest moment, în stare bună şi nu au nevoie de îngrijiri la Terapie Intensivă. Cu toate acestea, ei sunt supravegheaţi cu mare atenţie pentru a fi evitate eventualele complicaţii.

,,În cursul nopţii de 22 spre 23 noiembrie 2023, au ajuns în triajul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi cinci pacienţi. Este vorba despre trei femei şi doi bărbaţi, care erau internaţi în cadrul Spitalului de Psihiatrie Murgeni. În momentul în care au ajuns la spitalul nostru, pacienţii prezentau simptome de toxiinfecţie. În momentul de faţă, putem spune că starea lor este una bună şi nu există probleme din punct de vedere cardio-respirator. Totodată, trebuie specificat că aceştia nu necesită îngrijire de terapie intensivă, dar sunt monitorizaţi multidisciplinar", a precizat dr. Florin Roşu, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi.

O echipă medicală de la Murgeni va ajunge la Iaşi

Conform conducerii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi, o echipă medicală de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni se va deplasa la Iaşi, pentru a asigura tratamentul cronic al celor cinci pacienţi.

,,Au existat discuţii cu corpul medical care activează în cadrul Spitalului de Psihiatrie Murgeni. Astfel, s-a stabilit că o echipă medicală se va deplasa la Iaşi, la Spitalul de Boli Infecţioase, pentru a efectua o evaluare psihiatrică a pacienţilor care au fost internaţi. Astfel, va fi posibil ca tratamentul cronic al celor cinci pacienţi să fie asigurat în continuare", a adăugat dr. Florin Roşu

Cum s-a ajuns la această situaţie

Conform reprezentanților Ministerului Sănătății, miercuri, la ora 18:30, DSP Vaslui a anunțat despre situația gravă care a apărut la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat în subordinea primăriei din localitate. 

„În cursul zilei de 21 noiembrie, toți pacienții și o parte din personalul spitalului au consumat alimente furnizate de o mănăstire din apropiere, pe bază de pește. În cursul nopții de 22 noiembrie, un pacient a prezentat simptome digestive, vărsături și diaree. Aceste simptome au apărut în cursul zilei de 22 noiembrie și la alți pacienți. Până în momentul de față s-au înregistrat trei decese și un pacient în stare gravă e internat la Spitalul din Bârlad“.

Pacienții cu simptome au fost transferați la Spitalul din Bârlad, unde există asistență medicală de Terapie Intensivă. Totodată, au fost prelevate probe biologice și de aliment pentru analiza toxicologică la IML Iași.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”