Cauze mai puţin cunoscute ale durerilor de cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată lumea s-a confruntat la un moment dat cu dureri de cap cauzate de oboseală, însă există numeroase alte cauze care pot declanşa această problemă. Şeful stresant, schimbările de temperatură, parfumurile şi anumite alimente pot, de asemenea, să ducă la apariţia nesuferitelor dureri de cap.

Pentru cei care lucrează la birou, o cauză a apariţiei durerilor de cap este tocmai computerul, care emite o lumină puternică, responsabilă de creşterea nivelului de substanţe chimice care activează centrul durerii. Soluţia poate fi purtarea unor ochelari de vedere de protecţie şi reglarea luminozităţii monitorului, precum şi repausul ocular la fiecare 20 de minute şi clipitul mai des.

Stresul este al doilea mare factor de risc în apariţia durerilor de cap. Iar dacă şeful dumneavoastră nu are altceva de făcut decât să vă dea o multitudine de sarcini ce trebuie îndeplinite într-un timp scurt, e foarte posibil ca acesta să fie cauza durerilor de cap apărute din senin.

Însă nu doar şeful este de blamat. Şi colegii, prietenii ori membrii familiei care pun o mare presiune pe voi pot creşte tensiunea cerebrală iar nervii detevin mai sensibili şi astfel apar durerile de cap. 

 

Şi parfumul preferat îţi poate da dureri de cap, mai ales dacă este unul floral, deoarece este un stimul puternic pentru sistemul nervos. Acelaşi efect neplăcut îl poate cauza vopseaua pentru zugrăveli şi cea de păr, care conţine amoniac.


Schimbările climatice bruşte, de la temperaturi foarte scăzute la unele crescute şi invers, pot creşte nivelul umidităţii din atmosferă, care au efecte negative asupra celor cu u sistem imunitar ceva mai slăbit. Durerile de cap şi cele reumatice sunt cele mai frecvente probleme apărute la schimbarea anotimpului. O soluţie la îndemâna oricui este apa băută în cantităţi corespunzătoare, care previne deshidratarea, ale cărei principale simptome sunt durerile de cap şi stările de ameţeală.


În cazul doamnelor, este bine de reţinut că părul strâns ferm în coadă poate declanşa o durere de cap din cauza faptului că ţesutul conjunctiv care acoperă scalpul este tensionat. Acelaşi efect îl au împletiturile şi pălăriile sau bentiţele strânse pe cap. 


Alimentele sunt o altă cauză a durerilor de cap. Brânza fermentată, de exemplu, conţine tiramină, care declanşează dureri de cap. Acelaşi ingredient se regăseşte şi în compoziţia vinului roşu, pe lângă binecunoscuţii sulfiţi cu o reputaţie nu tocmai bună. Mezelurile sunt şi ele alimente care conţin tiramină, dar şi alţi aditivi periculoşi, cum sunt nitriţii de exemplu, şi care dau dureri de cap din senin.

Consumul excesiv de cafea este un alt factor declanşator al durerilor de cap din cauza nivelului crescut de cafeină. O altă cauză mai puţin cunoscută a durerilor de cap este omiterea meselor zilnice, care duce la o scădere anormală a glicemiei. O soluţie ar fi să mâncaţi la ore bine stabilite şi să nu săriţi niciodată peste mese.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate