Cancerul ovarian are semne asemănătoare cu bolile de stomac. Cum facem diferenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancerul ovarian este al cincilea cel mai comun tip de cancer întâlnit la femei, potrivit statisticilor. Atenţia acordată primelor semne de alarmă sporesc şansele de recuperare totală a pacientelor.

Simptomele cancerului ovarian sunt asemănătoare cu cele determinate de bolile digestive, Însă, în cazul afecţiunilor digestive, semnele nu persistă, în timp ce, în cazul cancerului, acestea rămân severe, ba chiar se înrăutăţesc, pe măsură ce trece vremea.

Potrivit dr. Marilyn Glenville, specialistă britanică în sănătate şi nutriţie, membră a Societăţii Regale de Medicină, dacă avem oricare din următoarele semne este necesar să mergem de urgenţă la medic.

Astfel, disconfortul abdominal general sau pelvian, durerea, gazele, vărsăturile, presiunea, inflamarea, balonarea, crampele, diareea constantă sau constipaţia,; urinarea frecevntă sau urgentă; pierderea apetitului sau pierderea în greutate inexplicabilă trebuie investigate de medicul de specialitate.

Durerea din timpul actului sexual, menstruaţia neregulată sau sângerarea abdominală prin vagin; oboseala şi durerea în partea inferioară a spatelui sunt semne suplimentare.

Care sunt factorii de risc

Potrivit cancer.org, printre factorii de risc în cancerul ovarian se numără vârsta, istoricul familial, obezitatea, numărul de naşteri – potrivit unor studii, femeile care au născut înainte de vârsta de 26 de ani au un risc mai mic, comparativ cu femeile care nu au născut. Totodată, femeile care au adus pe lume primul copil după vârsta de 35 de ani şi cele care nu au dus sarcina la termen au un risc mai mare de a dezvolta cancer ovarian.

Intervenţiile chirugicale – ligaturarea trompelor şi histerectomia - reduc riscul în acest tip de boală oncologică, la fel folosirea pilulei contraceptive. Unele studii au arătat că femeile care au folosit mai mult de un an medicamente pentru creşterea fertilităţii şi-au sporit şi riscul de a dezvolta tumori ovariene cu un potenţial cancerigen mare.

Alte cercetări făcute de specialişti au dus la concluzia că terapia hormonală urmată după instalarea menopauzei este şi ea un factor de risc, la fel şi terapia cu estrogeni, timp de 5-10 ani.  

Se pare că dieta joacă şi ea un rol important. American Cancer Society recomandă o alimentaţie bazată în principal pe fructe şi legume, cereale integrale, seminţe şi mai puţin pe carne roşie şi procesată.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul