Afecţiuni care te pot îmbolnăvi de depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce oamenii asociază, de obicei, singurătatea cu depresia, este important să ştii că depresia este o stare clinică, care nu se caracterizează doar prin nişte simptome de obscuritate şi deznădejdii.

Este o condiţie mentală care are nevoie de ajutor de specialitate pentru a fi abordată şi tratată.  Uneori, depresia se poate instala ca urmare a unor condiţii de sănătate, care pot afecta în vreun fel sau altul sănătatea mentală. Iată câteva dintre ele!

Bolile de inimă

Mai multe studii au ajuns la concluzia că incidenţa atacului de cord sau a altor probleme cardiace poate fi o cauză majoră a depresiei. Cercetătorii spun că aproximativ 70% dintre  pacienţii care au suferit un atac de cord s-au îmbolnăvit şi de depresie, chiar şi după un an de la atacul de cord. 

De fapt, efectul depresiei este atât de grav, în astfel de cazuri, deoarece interferează cu capacitatea funcţională a unui pacient, cum ar fi întoarcerea la activităţile plăcute înainte de atacul de cord. Fără un tratament adecvat şi asistenţă medicală, depresia poate să persiste în rândul pacienţilor care se recuperează după un atac de cord.

Află ce alte afecţiuni pot duce la instalarea depresiei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă