Vremea vineri, 27 septembrie. Toamnă cu iz de vară și temperaturi neobișnuit de ridicate

0
Publicat:

Ziua de vineri, 27 septembrie, se anunță una călduroasă. Temperaturi neobișnuit de ridicate se vor înregistra în Oltenia și Muntenia, unde termometrele vor indica 33-34 de grade Celsius, în timp ce pe litoral mercurul din termometre va urca la 24-25 de grade Celsius. 

În Oltenia, vremea va fi călduroasă. FOTO Shutterstock (Arhivă)

În Dobrogea și Bărăgan, cerul va fi senin și va fi, de asemenea, vreme deosebit de frumoasă. Sunt anunțate 33 de grade în Bărăgan, iar în timp ce pe litoral termometrele vor indica 25 de grade Celsius. Vântul își va face simțită prezența, iar în cursul nopții există șanse să cadă ploi. 

În sudul Moldovei și nordul Munteniei, meteorologii precizează că după orele prânzului se va instala vremea frumoasă. Maximele se vor încadra între 30-31 de grade, iar vântul va prezenta unele intensificări în cursul zilei. 

În nordul Moldovei și în Bucovina, vremea va fi, de asemenea, frumoasă. Termometrele vor indica 29-30 de grade Celsius, iar cerul va fi senin.  

De aceeași vreme frumoasă se vor bucura și cei din nordul Transilvaniei și din Maramureș, unde cerul va fi senin, însă vântul va sufla cu viteze ce pot atinge 45 km/h. Maxima se va situa în jurul valorii de 29 de grade. 

În vestul țării, vremea va fi caldă, cu soare, iar temperatura maximă va fi de 30 de grade Celsius. În cursul nopții, în extremitatea vestică, norii se vor înmulți și există șanse să cadă ploi. 

În Transilvania, temperaturile ajung la 30 de grade în vestul provinciei, însă în zorii zilei se va semnala ceața în depresiuni. Vântul își va face simțită prezența, prezentând intensificări pe crestele montane. 

În Oltenia, vremea va fi călduroasă, iar valorile termice vor urca până la 32-33 de grade Celsius. În Luna Dunării se vor înregistra, totodată, temperaturi ridicate, mai exact termometrele vor indica 34 de grade. 

În Capitală, vremea va fi deosebit de frumoasă, cu cer senin. Mercurul din termometre va urca până la 34 de grade, iar vântul va sufla ușor.  

Conform meteorologilor, vremea va fi frumoasă și la munte. Totuși, în cursul dimineții se va semnala ceață pe văi și în depresiuni, iar vântul își va face simțită prezența. În zorii zilei, în Carpații Orientali, vor fi rafale de 80 km/h. 

La mare se anunță vreme însorită, cu temperaturi cuprinse între 24-25 de grade Celsius. Vântul va sufla, însă apa mării va avea o temperatură de aproximativ 22 de grade. 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două