Vremea luni, 3 noiembrie 2025. Temperaturi neobișnuit de ridicate în primele zile din noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, în intervalul luni, 3 noiembrie 2025, ora 9.00 – marți, 4 noiembrie 2025, ora 9.00, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, în cea mai mare parte a țării.

FOTO: Arhivă

Deși temperaturile diurne vor scădea ușor, în estul, centrul și sud-estul României valorile se vor menține similare celor din zilele anterioare. Cerul va fi temporar noros, iar ploile își vor face apariția pe parcursul zilei și la începutul nopții în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, urmând ca ulterior precipitațiile să se extindă în Muntenia, Moldova, Oltenia, estul Transilvaniei și izolat în restul teritoriului.

La altitudini de peste 1.700 de metri, noaptea vor fi posibile precipitații mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare. Dimineața se va semnala ceață local în centrul, sudul și estul țării, iar noaptea aceasta va apărea izolat, mai ales în extremitățile de sud-est și de vest.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare în zona montană, în vest, nord-est și pe alocuri în restul teritoriului, cu viteze la rafală de 40-45 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 23°C, iar cele minime între 3 și 12°C.

Cum va fi vremea în București

În Capitală, în același interval, vremea va rămâne caldă pentru începutul lunii noiembrie. Ziua, cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă și ceață în primele ore ale dimineții, iar noaptea se va înnora și va ploua temporar. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19-20°C, iar cea minimă între 8 și 10°C.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor