Vremea în următoarele 3 zile: temperaturile încep să scadă. Unde vor fi precipitații

0
Publicat:

Vremea se menține caldă azi, în majoritatea regiunilor, dar începând de luni, temperaturile încep să scadă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Unde va ploua în România / Foto: Shutterstock

Iris Răducanu, meteorolog de serviciu în cadrul ANM a declarat că duminică, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit: „În vestul ţării vor mai creşte puţin şi vorbim de valori termice de 9-10 grade, de 11 grade în nordul Moldovei, de 12 grade pe Litoral şi 12-13 grade la Bucureşti. La munte, în continuare, o vreme mai caldă, cu ninsori doar la altitudini mari”.

Totuși, vor exista precipitații slabe în nord, în centru şi pe partea estică a țării.

Temperaturile scad 

Potrivit sursei, temperaturile încep să scadă luni, 23 ianuarie, în regiunile extra-carpatice. Astfel, vor fi maxime de 5-6 grade în Bucureşti şi 6-7 grade pe Litoral.

„Ca precipitaţii, în general, acestea vor fi în sud-vestul teritoriului, predominant sub formă de ploaie, iar pe parcursul nopţii să fie atât lapoviţă, cât şi ninsoare. În rest, doar izolat, se vor semnala precipitaţii mixte”, a menţionat meteorologul ANM.

Marți

Marți, 24 ianuarie, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei în sudul și estul țării, fiind maxim 2-3 grade la București. 

Se vor înregistra valori termice maxime cuprinse între 0 grade în nordul Moldovei şi 7 grade în vestul teritoriului şi precipitaţii locale în sud-vest, izolat în rest, sub formă de ploaie de lapoviţă, iar noaptea şi ninsoare.

În prezent, este în vigoare și o atenționare cod galben pentru zona montană și submontană a Olteniei și Munteniei, unde se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte.

La altitudini mai mari de 1700 m, în Carpații Meridionali va ninge, vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 80...90 km/h) și vizibilitate scăzută.

Cod Galben
Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort