Vremea în următoarele 3 zile: temperaturile încep să scadă. Unde vor fi precipitații
0Vremea se menține caldă azi, în majoritatea regiunilor, dar începând de luni, temperaturile încep să scadă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Iris Răducanu, meteorolog de serviciu în cadrul ANM a declarat că duminică, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit: „În vestul ţării vor mai creşte puţin şi vorbim de valori termice de 9-10 grade, de 11 grade în nordul Moldovei, de 12 grade pe Litoral şi 12-13 grade la Bucureşti. La munte, în continuare, o vreme mai caldă, cu ninsori doar la altitudini mari”.
Totuși, vor exista precipitații slabe în nord, în centru şi pe partea estică a țării.
Temperaturile scad
Potrivit sursei, temperaturile încep să scadă luni, 23 ianuarie, în regiunile extra-carpatice. Astfel, vor fi maxime de 5-6 grade în Bucureşti şi 6-7 grade pe Litoral.
„Ca precipitaţii, în general, acestea vor fi în sud-vestul teritoriului, predominant sub formă de ploaie, iar pe parcursul nopţii să fie atât lapoviţă, cât şi ninsoare. În rest, doar izolat, se vor semnala precipitaţii mixte”, a menţionat meteorologul ANM.
Marți
Marți, 24 ianuarie, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei în sudul și estul țării, fiind maxim 2-3 grade la București.
Se vor înregistra valori termice maxime cuprinse între 0 grade în nordul Moldovei şi 7 grade în vestul teritoriului şi precipitaţii locale în sud-vest, izolat în rest, sub formă de ploaie de lapoviţă, iar noaptea şi ninsoare.
În prezent, este în vigoare și o atenționare cod galben pentru zona montană și submontană a Olteniei și Munteniei, unde se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte.
La altitudini mai mari de 1700 m, în Carpații Meridionali va ninge, vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 80...90 km/h) și vizibilitate scăzută.
