Vreme neobișnuită în toiul iernii: vin temperaturi de primăvară. În ce regiuni se anunță ninsori

0
Publicat:

Vin temperaturi de primăvară după valul de ger cumplit. Vremea se încălzește neobișnuit, iar în regiunile sud-estice maximele vor ajunge la 11 grade Celsius. Chiar dacă vor fi ușoare variații termice la mijlocul acestei săptămâni, temperaturile vor fi pozitive în aproape toată țara.

Vreme de primăvară FOTO Shutterstock

În noaptea de luni spre marți, vremea se schimbă din nou. Sunt așteptate ninsori în nordul, vestul și centrul țării, în timp ce în sud și est vor fi, local, precipitații mixte și polei. 

În săptămăna 22-29 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor deficitare în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Luni, 15 ianuarie, în ţară, regimul termic va fi în general peste ceea ce ar fi normal la mijlocul lunii ianuarie. În regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii mixte ziua şi predominant sub formã de ninsoare noaptea.

În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii cu precãdere în a doua parte a intervalului, mixte local în Moldova şi în zonele deluroase din restul teritoriului şi predominant sub formã de ploaie în zona joasã din Oltenia şi pe arii restrânse în Muntenia şi Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.

La munte vor fi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special la altitudini unde trecãtor ninsoarea va fi viscolitã şi pe arii restrânse şi în zonele joase de relief, cu o probabilitate mai mare în cele intracarpatice. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -4 şi 3 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

În Bucureşti, vremea va continua sã se încãlzeascã uşor. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi condiţii pentru ploaie slabã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de -2…1 grad.

Se răcește din nou

Marți, 16 ianuarie îIn ţară, vremea se va rãci. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 8 grade, iar cele minime între -12 şi 1 grad. Cerul va avea înnorãri şi local se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai mare în jumãtatea sudicã a teritoriului.

Acestea vor fi mai ales sub formã de ploaie în zona de câmpie din regiunile sudice şi predominant sub formã de lapoviţã şi ninsoare în rest. Pe arii restrânse se va forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi pe alocuri în vest, sud-vest şi centru. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

În Bucureşti, valorile termice se vor situa în continuare peste normele specifice perioadei. Cerul va avea înnorãri temporare şi trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 4…6 grade, iar cea minimã de -5…-3 grade.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”