Vreme capricioasă la început de martie. Căldura neobișnuită din februarie, înlocuită de ninsori și temperaturi negative

0
Publicat:

După o perioadă anormal de călduroasă, cu temperaturi record pentru această perioadă a anului, meteorologii anunță o schimbare drastică în vremea din România.

Martie începe cu frig și ninsori FOTO arhiva Adevărul

Un val de aer rece se apropie, iar temperaturile vor scădea rapid, aducând cu ele și ninsori în unele regiuni.

Directorul adjunct al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a declarat că această schimbare bruscă a vremii este caracteristică lunii martie.

Vom avea o vreme tipica pentru martie, o vreme capricioasă cu schimbări în regimul de temperatură. Luni va fi mai cald decât duminică. În Dealurile de Vest temperaturile vor urca până la 19 grade. În sud se anunță maxime de 15 … 17 grade. De marți vor scădea mai ales în regiunile sudice și estice ale țării unde vor apărea ploi. În zona montană mai înaltă trecător marți și miercuri vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile se apropie de normalul acestei perioade la sfârșitul săptămânii când e posibil să se încălzească.

În cealaltă săptămână după 11 martie am putea avea temperaturi scăzute și din nou în zonele montane lapoviță și ninsoare. Temperaturile minime vor fi în general pozitive, în următoarele nopți posibil în a doua parte a săptămânii, în nordul Moldovei, să apară temperaturi sub limita înghețului pe perioada scurtă ceea ce nu e anormal pentru perioada capricioasă cum e luna martie”, a spus meteorologul Florinela Georgescu, la România TV.

Conform ANM, în prima săptămână din martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât media pentru această perioadă, iar regimul pluviometric va fi deficitar în anumite regiuni, mai ales în nordul Carpaților Orientali.

În săptămâna 11-18 martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

În săptămâna 18-25 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 25 martie- 1 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile, a precizat ANM.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă