„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”. Specialiști în climatologie consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele

0
Publicat:

Codul roșu emis de ANM a dus la mai multe efecte în cascadă, atrag atenția, marți seara, specialiștii paginii de Facebook „Climatologie și Prognoze globale”, ai cărei administratori consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele care urmează.

Hărți publicate pe pagina Climatologie si Prognoze globale. FOTO FB Climatologie si Prognoze globale

„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”, scrie într-o postare pe pagina de Facebook „Climatologie și Prognoze globale”, care, potrivit profilului, invită urmăritorii într-o „călătorie pe tărâmul Climatologiei”, oferindu-le informații „despre cicloni, anticicloni, uragane, vortex polar și veți află rolul lor în atmosfera terestră și cum ne influențează vremea pe care o avem și aerul pe care îl respirăm”.

După ce acuză televiziunile că „au început spectacolul grotesc” pe marginea Codului roșu emis de meteorologi, aceeași pagină oferă o altă perspectivă referitoarea la ce să ne așteptăm marți seara:

„Codul roșu este dat pentru cantități mari de apă într-o lună destul de secetoasă. Octombrie are o medie de 41 de litri/mp (pe care abia zilele acestea o depășim la nivel național)Ca atare, valori de 140,150,160 de litri în Octombrie sunt de aproape 4 ori peste medieRegiunea București a luat 60 de litri la episodul de săptămâna trecută, iar acum se estimează alți 80. Este mult, dar ținând cont că vin după o secetă de sute de litri, avem îndoieli serioase că vor reprezenta un pericol pentru populație și nu doar o neplăcere”.

„Comparațiile cu Bulgaria nu există”  

Cât despre riscuri, aceeași pagină spune că în pericol sunt acele zone care se inundă la prima ploaie.

„Fie că vorbim de diferite localități din țară, fie că vorbim de zone aflate în proximitatea unor râuri cu potențial de creștere rapidă a cantităților de apă. Aceste cazuri ar trebui să fie cu totul și cu totul izolate. Tot în pericol este și litoralul nostru, vulnerabil la precipitații consistente, dar comparațiile cu Bulgaria nu există”.

Potrivit aceleiași postări, litoralul bulgăresc a luat dintr-un singur episod valori de 220 de litri de apă: „Acestea au venit în mai puțin de 24 de ore”.

„Constanța are 40 de litri de apă de la episodul precedent și mai așteaptă încă 100. E foarte important că aceste cantități nu au venit dintr-o dată și mai e ceva: În Bulgaria, dezastrul a fost cauzat de furtuni puternice, context pe care nu-l vedem posibil. Vor fi posibile fulgere și câte o ploaie mai intensă, dar să ajungem la 220 de litri pe mp într-o singură noapte nu e un fenomen care să se întâmple foarte des”.

„Ne așteptăm la ploi multe, dar ele vin după o seceta teribilă”

Administratorii paginii le explică urmăritorilor și care sunt „neplăcerile” cu care vor veni fenomenele anunțate de meteorologi.

„Contextul care urmează va aduce o multitudine de neplăceri. Vor fi porțiuni mai adânci ale șoselelor, care vor fi acoperite de apă, vor fi gropi (la acest capitol suntem lideri) care se vor umple cu apă și nu vor mai fi vizibile. În București, vom descoperi iarăși cât de bine își fac autoritățile treaba. Nu de alta, dar Calea Văcărești, o arteră foarte mare a reușit să semene cu o piscină pe ambele sensuri chiar la 60 de litri de apă. Vor fi probabil subsoluri inundate și mult noroi, dar cei care au mai prins ploi sau zăpezi aici știu cam care ar trebui să fie peisajul.

Concluzia e că ne așteptăm la ploi multe, dar ele vin după o seceta teribilă și nu numai. Aceste precipitații NU au loc în zone înalte, unde să aducă risc de formare a viiturilor. Precipitațiile au loc într-o zona de câmpie ÎNSETATĂ de apă și aproximativ 20-30 de litri/mp au căzut deja”.

 „Considerăm că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele care urmează”

Referindu-se la contextul nostru, aceeași postare arată că „modelările au redus ușor valorile de precipitații la ultima rulare”:

„Cel puțin pentru București, modelarea europeană estimează că vor mai cădea cam 60-65 de litri pe mp. Situație catastrofală a fost la Beijing, în anii trecuți, când au căzut 800 de litri/mp în 24 de ore. Cu privire la vânt, nu există modificări, dar o afirmăm încă o dată: Vântul ar trebui să fie CEVA MAI SLAB decât la ultimul episod. Motivul este că nu există un anticiclon care să antreneze aer rece constant de această dată.
Am publicat acest articol deoarece considerăm că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele care urmează”, se arată pe pagina de Facebook amintită.

Autorii sau administratorii paginii „Climatologie și Prognoze globale” nu sunt identificați nominal în postările publice sau în descrierea profilului. Stilul editorial și abordarea analitică sugerează că pagina este gestionată de persoane cu cunoștințe în domeniul meteorologiei.

Mesaj Ro-Alert: „Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!”

Amintim că, potrivit informațiilor oficiale, ciclonul mediteranean Barbara aduce ploi torențiale și riscuri majore de inundații.

Autoritățile au declarat stare de alertă și au emis mesaje Ro-Aler, au mobilizat echipaje și tehnică specializată pentru a interveni în zonele vulnerabile, în urma avertizărilor de Cod roșu emise de meteorologi.

Cursurile au fost suspendate miercuri în București și în județele Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Ilfov, din cauza avertizărilor meteo

 „Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție. Mai multe informații obțineți accesând aplicațiile din mediul online ale DSU, IGSU, ANM și CNAIR”,  se arată în mesajele RO-Alert primite marți după-amiază de locuitorii din județele vizate de Codul roșu.

În Capitală și împrejurimi, populația a primit astfel de mesaje. FOTO Adevărul

Raed Arafat, șeful DSU, a transmis, la Digi 24, că nu trebuie să intrăm în panică, precizând că este normal ca măsurile preventive să primeze în acest moment.

Populația a fost sfătuită să limiteze deplasările care nu sunt necesare, să evite zonele rurale, să aibă în casă provizii și trusa de urgență și să verifice funcționarea sistemului RO-Alert, precum și a celorlalte canale oficiale de comunicare ale MAI și DSU.

La nivel ministerial, toate județele au fost alertate, iar forțele de ordine și echipele de intervenție din zonele cu cod verde au fost mobilizate către cele afectate. În caz de urgență, populația trebuie să sune la 112. În zonele cu cod roșu sau portocaliu, intervențiile cu elicopterul pot fi uneori imposibile din cauza condițiilor meteo

Mai multe pentru tine:
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”