Iarna începe să-și facă simțită prezența. Unde începe să ningă și cât de mult scad temperaturile

0
Publicat:

Temperaturile vor scădea ușor în vestul și nordul țării, însă vor rămâne peste media normală pentru această perioadă a anului. Treptat, fenomene de iarnă își vor face apariția în tot mai multe zone.

Iarna începe să-și facă simțită prezența FOTO pixabay

Peste câteva zile vor apărea ploi în vestul și în nordul țării, precum ninsori în zonele înalte de munte.

Sfârșitul acestei săptămâni și începutul următoarei vor aduce o răcire ușoară a vremii în toată țara, însoțită de posibile ninsori în zonele de munte, potrivit datelor actuale oferite de modelul european de calcul ECMWF, citate de România TV.  Săptămâna următoare se anunță ploi și sunt posibile chiar ninsori pe arii mai extinse, în special în nordul țării.

Se răcește treptat

Meteorologii au anunțat că de la jumătatea acestei săptămâni vremea se va răci, dar temperaturile vor fi peste cele care ar fi fost normale perioadei. Astfel, în a doua parte a săptămânii vor fi între 5 și 13 grade Celsius, abia spre finalul săptămânii, valorile termice urmând să se apropie de cele specifice lunii ianuarie, dar doar noaptea.

De miercuri o să consemnăm temperaturi ușor în scădere, maxime de până la 13-14 grade Celsius, dar acestea vor fi considerate valori peste ceea ce ar fi normal, în condițiile în care în această perioadă ar trebui să înregistrăm maxime între minus 5 până la cel mult 5 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.

Ploi și precipitații mixte

Miercuri, 4 ianuarie, conform ANM, vremea se va răci îndeosebi în regiunile extracarpatice, dar valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale.

"Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 11 grade Celsius, cu valori mai ridicate în vestul Olteniei și sudul Banatului până la 14 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între minus 2 și 6 grade Celsius. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a țării și se vor semnala ploi slabe sau burniță, pe parcursul zilei, local în sudul Transilvaniei și nordul Munteniei și numai cu totul izolat în celelalte regiuni, iar noaptea în special în nord-vestul teritoriului. În zonele joase de relief pe alocuri se va semnala ceață", anunță ANM.

Strat de zăpadă la munte

În zona de munte, ziua vor fi ploi pe arii restrânse și doar pe creste precipitații mixte, iar noaptea în nordul Carpaților Orientali, treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă. Vântul se va intensifica treptat la munte, astfel că pe parcursul nopții în zona înaltă din Carpații Orientali și din Munții Apuseni, rafalele vor depăși 90-100 km/h, iar în rest va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări spre finalul intervalului în nord-vest și în sud-est.

Și în București vremea se va răci față de zilele precedente, însă valori termice se vor situa peste mediile multianuale. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei vor fi condiții de burniță sau ploaie slabă. Dimineața și noaptea probabilitatea de formare a ceții va fi ridicată. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va încadra între 7 și 9 grade elsius, iar cea minimă nu va depăși 4 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!