Alertă meteo: furtuni și ploi puternice mătură trei sferturi din țară. Harta județelor lovite de vremea rea

0
Publicat:

Vremea rea pune stăpânire pe tot mai multe regiuni. Meteorologii au emis duminică o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe 2 iulie, de la ora 12.00 la ora 23.00.

Instabilitate atmosferică accentuată FOTO Shutterstock

"În intervalul menționat, în zona de munte, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul și sud-estul Munteniei și vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Cod galben de vreme rea în trei sferturi din țară FOTO meteoromania.ro

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55-70 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp", a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Prognoză specială pentru București

Conform meteorologilor, în București, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în scădere ușoară față de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 30 grade Celsius.

Averse, descărcări electrice și grindină

Luni, 3 iulie, tot vreme instabilă se anunță. Cu precădere ziua, în cea mai mare parte a ţării, local vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtã durată ale vântului. Izolat vor fi vijelii şi căderi de grindină. Pe arii restrânse – în intervale scurte de timp sau prin acumulare – mai ales în nord-vest, centru şi în zonele de munte se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp. Temperaturile maxime, în scădere faţã de ziua precedentă, exceptând regiunile estice şi sud-estice unde vor caracteriza încă o vreme călduroasă, se vor încadra în general între 25 şi 34 grade Celsius, iar minimele vor avea valori cuprinse între 12 şi 21 grade Celsius.

În Capitală, vremea va fi în general instabilă şi, cu precădere după-amiaza, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 30 grade Celsius, iar cea minimă va avea valori cuprinse între 16 și 18 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”