Grindeanu, pe șantierul podului peste Dunăre după ce a aflat că lucrarea ar putea întârzia cu câțiva ani

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va merge pe șantierul podului peste Dunăre de la Brăila după ce a aflat că lucrarea ar putea întârzia cu câțiva ani. Grindeanu va inspecta lucrarea luni, 3 octombrie.

Podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila FOTO: Radu Aramă

Sorin Grindeanu vrea să vadă cu ochii lui care este stadiul lucrărilor la cel mai important obiectiv de infrastructură din România ultimelor trei decenii. Luni, ministrul va face o inspecție la șantierul podului suspendat peste Dunăre, va verifica lucrarea și va sta de vorbă cu reprezentanții constructorului.

Vizita are loc după ce au apărut mai multe informații contradictorii despre lucrare. Deși constructorul a promis că podul va fi gata până la finalul anului, el a depus o solicitare la CNAIR privind prelungirea termenului de finalizare până în 2025.

Pesimist este și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care zilele trecute a făcut o vizită neanunțată pe șantierul podului peste Dunăre de la Brăila, constatând că lucrarea nu va fi gata la timp.

Podul ar trebui să fie dat în folosință în luna decembrie a acestui an, însă lucrarea este gata în proporție de doar 70%

„Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură”, a anunțat Ionel Scrioșteanu, pe Facebook.

Reprezentantul Ministerului Transportului i-a solicitat constructorului un grafic detaliat privind operațiunile care urmează să se facă.

„Antreprenorul principal a promis că ne va comunica un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului, care să cuprindă necesarul și mobilizarea de resurse (umane, materiale și logistice), astfel încât să demonstreze tehnic posibilitatea de a se pune în circulație podul și prima etapă a drumurilor de legătură, în luna decembrie”, a mai spus Scrioșteanu.

De asemenea, pe șantier vor fi în permanență specialiști CNAIR care, săptămânal, vor trimite raportări la București.

Cea mai înaltă și cea mai scumpă construcție din România

Construcţia impresionantă face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri. Valoarea totală a proiectului este estimată la 2,65 miliarde de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană. Proiectul înseamnă, pe lângă pod, şi o adevărată reţea de şosele şi drumuri de acces de peste 20 de kilometri.

Podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune. 

Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare. 

33 de poduri, podeţe și pasaje

Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime. 

În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”