UPDATE Motivarea judecătorilor. Voiculescu ştia de şantajul directorului Antenelor: „Cum merge treaba cu RCS-ul?“ Alexandrescu: „Deja avem pe post“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recursul formulat de avocaţii lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, se va judeca joi de către magistraţii Tribunalului Bucureşti

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au motivat decizia de arestare preventivă a şefului Antena Group. Printre altele, aceştia susţin că există indicii temeinice care arată că Sorin Alexandrescu a săvârşit acţiunea de şantaj, profitând de funcţia sa. Joi, magistraţii Tribunalului Bucureşti vor discuta recursul formulat de avocaţii lui Alexandrescu la decizia Judecătoriei de arestare preventivă pentru 29 de zile a acestuia.

UPDATE Procurorii anticorupţie verifică contractul prin care firma Bodu a lui Dumitru Dragomir a primit 3,5 mil. euro de la RCS&RDS, acesta fiind folosit, în opinia anchetatorilor, de Sorin Alexandrescu, pentru a-l şantaja pe administratorul companiei, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Ancheta legată de acest contract se află în faza actelor premergătoare, Dragomir nefiind pus sub învinuire.

După cercetarea contractului şi a împrejurărilor în care a fost încheiat acesta, procurorii anticorupţie vor stabili dacă încep urmărirea penală sau închid dosarul.

UPDATE  Potrivit magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1  directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu „a negat săvârşirea faptei, în ciuda evidenţei probelor“,  iar acest lucru „nu oferă garanţii că, odată lăsat în libertate, ar adopta un comportament procesual corect“.

„De asemenea, instanţa are în vedere caracterul conspirat în care a acţionat inculpatul, care denotă o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare şi tragere la răspundere penală, dar şi poziţia sa procesuală nesinceră, în ciuda materialului probator complex administrat în cauză“, mai explică instanţa.

„Există indicii temeinice că Alexandrescu a săvârşit infracţiunea de şantaj“

„Analizând şi coroborând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul Alexandrescu George Sorin a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de şantaj în formă agravată“, susţin magistraţii în motivarea dată publicităţii.

„Pe posturile aparţinând Antena TV, au apărut ştiri tendenţioase la adresa companiei RCS-RDS“

„În paralel cu toate aceste acte, pe posturile de televiziune aparţinând Antena TV, au apărut ştiri tendenţioase la adresa companiei RCS-RDS dar şi spoturi publicitare chiar pe postul Antena 1, cu denumirea „senzaţional, mită în fotbal, 3,5 milioane euro, Oradea-Bucureşti”. Toate aceste acte de presiune asupra părţii vătămate au fost exercitate pentru a obţine un răspuns favorabil, respectiv perfectarea contractului de retransmisie, insistându-se de fiecare dată pe ideea că prin acest contract orice conflict se  va stinge prin anumite clauze de protecţie ce urmează a fi redactate ulterior de către avocaţii celor două companii“, se mai precizează în motivare.

Alexandrescu a „îngrădit libertatea psihică a părţii vătămate“

În plus, şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, a încălcat deontologia profesională şi s-a folosit de funcţia deţinută în trustul Intact pentru a exercita presiuni asupra administratorului de la RCS/RDS, Ioan Bendei, „îngrădind libertatea psihică a părţii vătămate“, susţin judecătorii în decizia de arestare preventivă a lui Alexandrescu.

„Contrar deontologiei profesionale, inculpatul a profitat de avantajele faptului că este conducătorul unui important trust media, înţelegând să valorifice informaţiile obţinute în această calitate, în interesul său şi al companiei pe care o conduce, îngrădind libertatea psihică a părţii vătămate“, se mai spune în decizia instanţei.
   

Discuţiile dintre Sorin Alexandrescu şi patronii săi

Instanţa mai arată în motivare că Dan Voiculescu şi fiica acestuia au ştiut că Alexandrescu îl şantaja pe administratorul RCS-RDS Ioan Bendei. Redăm pasaje din motivarea judecătorilor: 

„Totodată, inculpatul a purtat discuţii şi cu numita Voiculescu Camelia Rodica cu privire la adresa respectivă, emisă de Intact Publishing, astfel cum reiese din procesul verbal de redare a inregistrării convorbirii telefonice din 26.04.2013, ora 09:38:33 , inculpatul comunicându-i acesteia că: „omul care a primit primu’ plicul … e într-o oră aicea”.

Aceasta îi atrage atenţia să aibă grijă: „Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.”

După încheierea întâlnirii dintre inculpatul Alexandrescu George Sorin şi partea vătămată Bendei Ioan, aşa cum stabilise anterior, inculpatul o contactează telefonic pe numita Voiculescu Camelia Rodica relatându-i despre întâlnirea avută şi manifestându-şi multumirea că partea vătămată e speriată, astfel cum reiese din procesul verbal de redare a inregistrării convorbirii telefonice din 26.04.2013, ora 11:49:34 dintre inculpat şi numita Voiculescu Camelia Rodica:

Alexandrescu Sorin: „Am avut o întâlnire cu cineva. Era foarte, foarte speriat că primise o adresă.
Voiculescu Camelia: Aşa.
Alexandrescu Sorin: Foarte speriat.
Voiculescu Camelia: Da.
Alexandrescu Sorin: Da .Foarte speriat. Şi domnule, dacă aveam ceva cu el, personal. Zic: Domnule, n-am nimic cu dumneavoastră personal, domnule. Ce să avem? Doamne fereşte! Dar, zic, la ce vă referiţi? Şi pe urmă mi-a arătat despre ce e vorba.
Voiculescu Camelia: Da.
Alexandrescu Sorin: Zic: Domnule, dar eu văd că asta e adresată companiei, nu e adresată dumneavoastră.
Voiculescu Camelia: Da.
Alexandrescu Sorin: Da. Foarte speriat.
Voiculescu Camelia: Da OK. Şi mă rog, bună întâlnirea?
Alexandrescu Sorin: În principiu, da. În sfârşit, îţi povestesc.”

Din procesul verbal de redare a inregistrării convorbirii telefonice din data de 13.05.2013, ora 17:37:28 dintre inculpat şi Voiculescu Dan  reiese că este din nou abordată situaţia companiei RCS&RDS.


Voiculescu Dan: „Cum merge treaba cu RCS-ul?
Alexandrescu Sorin: Lucrăm, deja avem pe post ceva.
Voiculescu Dan: Aha!
Alexandrescu Sorin: Da. Deci lucrăm la ea.
Voiculescu Dan: Bravo.
Alexandrescu Sorin: Da.
Voiculescu Dan: Bine. Da’ nu, cred că ar trebui în afară de pe post.
Alexandrescu Sorin: Da, da, da. Păi, noi am făcut aia cu un scop, da’ vă spun eu când ne vedem faţă în faţă
.”

Şeful Antena Group, arestat preventiv vineri pentru şantaj

Judecatoria Sectorului 1 a decis vineri arestarea preventivă pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de procurorii DNA că l-a şantajat pe Ioan Bendei, administratorul de la compania RCS/RDS.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, ce se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Motivarea Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei în cazul arestării lui Sorin Alexandrescu, directorul Ante...

Sorin Alexandrescu a fost reţinut joi de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de şantaj.

VIDEO Antena 1 a pus presiune asupra administratorului RCS-RDS şi prin intermediul unui PROMO la "investigaţia jurnalistică" ce ar fi trebuit să dezvăluie legătura de afaceri dintre firma lui Dumitru Dragomir cu firma de cablu. 

„EXPLOZIV. MITĂ ÎN FOTBAL 3,5 MILIOANE EURO VIA ORADEA – BUCUREŞTI. ANCHETA JURNALISTICĂ ÎN CURÂND” a titrat postul de televiziune mai multe zile la rând. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă