Un şofer român a distrus cu TIR-ul un monument istoric din Spania, vechi de peste două secole

0
Publicat:

Un șofer român de TIR a distrus parțial un monument istoric din Spania, vechi de peste 240 de ani. Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar a afectat grav una dintre cele mai importante structuri istorice ale orașului Algeciras.

Imagine de la locul accidentului. FOTO: captura video youtube/El pais

Un şofer român, care conducea un TIR înmatriculat în Galați, este acuzat că a distrus o parte din apeductul istoric El Cobre, aflat în orașul spaniol Algeciras, în apropiere de Gibraltar.

Incidentul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 7:30, când românul a încercat să treacă cu TIR-ul încărcat cu marfă pe sub una dintre arcadele monumentului, fără să observe limita de înălțime impusă.

Impactul puternic a provocat prăbușirea unei porțiuni din structura de piatră, veche de peste două secole. Deși nu au existat victime, pagubele materiale sunt considerabile, iar o parte a monumentului a fost complet distrusă.

Potrivit publicației spaniole El País, apeductul El Cobre datează din anul 1783 și este una dintre emblemele orașului Algeciras. Construit în secolul al XVIII-lea pentru a asigura alimentarea cu apă a localității, apeductul face parte din patrimoniul protejat al regiunii Andaluzia, fiind clasificat drept monument de gradul II.

Imaginile surprinse la scurt timp după accident înfăţişează o scenă dezolantă: blocuri masive de piatră prăbușite pe carosabil și camionul românesc rămas blocat sub arcadă.

Autoritățile locale au intervenit imediat la fața locului şi au fost trimişi experți în urbanism și patrimoniu cultural să evalueze daunele suferite de apeduct, considerat o piesă valoroasă de arhitectură istorică.

Primăria din Algeciras a emis un comunicat oficial prin care a anunțat că au fost deja activate mecanismele administrative pentru restaurarea monumentului, iar lucrările vor începe „cât mai curând posibil”.

„Vom cere ca toți cei responsabili pentru aceste evenimente să fie trași la răspundere. Structura va fi restaurată integral, iar costurile vor fi acoperite prin mijloacele legale disponibile”, a declarat primarul José Ignacio Landaluce.

Apeductul El Cobre face parte dintr-un complex mai amplu, Apeductul Algeciras, construit în perioada de refacere a orașului, după plecarea populației spaniole din Gibraltar.

De subliniat că monumentul a mai fost avariat și în anii 1980, tot în urma unei coliziuni cu un camion de mare tonaj. De această dată, însă, daunele par mult mai serioase, iar autoritățile locale au cerut sprijin din partea specialiștilor în restaurare pentru a readuce monumentul la forma sa originală, fără a-i afecta autenticitatea istorică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical