Un șofer beat și drogat a lovit două femei în Popești Leordeni. Una dintre victime a decedat, șoferul a fost reținut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 2 septembrie Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada Unirii, din localitatea Popești Leordeni, un autoturism a lovit o femeie și 5 autoturisme, parcate pe partea carosabilă. Ulterior s-a constatat că este vorba de două victime.

UPDATE 19:00 Şoferul băut, care consumase şi substanţe psihoactive, care a accidentat două femei, dintre care una a murit, şi a lovit cinci autoturisme parcate pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.


La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii rutieri din Popești Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 și 56 de ani.

Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unități spitalicești, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă ulterior, femeia, în vârstă de 56 de ani, a decedat.

Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat și, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive.

De asemenea, șoferul autoturismului, un bărbat de 59 de ani a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.

Agresat de localnici

Bărbatul în cauză a susținut că, după producerea accidentului și până la sosirea echipajelor de poliție, a fost agresat fizic prin lovire, de mai multe persoane, pe fondul accidentului rutier.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov pentru desfășurarea activităților din competență.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul respectiv, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri vizând măsurile preventive.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihice și lovirea sau alte violențe, au comunicat polițiștii.

Mai multe pentru tine:
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie