Un nou incident în Parlamentul României. O persoană a fost prinsă încercând să intre cu droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaților a anunțat că o persoana a fost oprită la punctul de control pentru intrarea în Parlament, suspectându-se că avea asupra sa substanțe interzise. Potrivit informațiilor furnizate, persoana a fost condusă la Secția 17 de Poliție.   

FOTO Arhivă Adevărul

„Confirmam ca astazi, 17 mai, la punctul de acces A3S2 din Palatul Parlamentului s-a prezentat o persoana care a fost oprita, suspectandu-se ca detinea substante interzise. Aceasta nu a trecut de punctul de control si, conform procedurilor legale, a fost condusa la Sectia 17 de Politie”, a transmis Camera Deputaților. 

Potrivit Antena 3 CNN, este vorba despre o tânără care urma să se prezinte la interviul pentru angajare la unul dintre grupurile parlamentare și care ar fi avut asupra sa droguri. Mai exact, este vorba despre o țigarădespre care se presupune că ar fi conținut cannabis.  

La data de 17 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 au fost sesizați cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituție publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar fi avut asupra sa o țigară, confecționată manual. Persoana a fost condusă la sediul secției în vederea continuării verificărilor, urmând ca țigara să fie expertizată”, a transmis Poliția Română.

Cartușe și arme albe, găsite la controlul de intrare în Parlamentul României

În urmă cu numai o săptămână, o altă tînără, membră AUR, a încercat să intre în Parlament cu patru gloanţe, despre care a spus că sunt suveniruri.

Ariadna Cîrligeanu, a declarat ulterior, într-o conferință de presă, că este vorba despre patru „obiecte de colecție”, acestea fiind primite cadou de ziua sa.

Reprezentanta AUR a mai susținut că are încredere în justiție „și o să se dovedească în urma expertizei, după cum se poate observa, că nu erau gloanțe active, muniție, erau niște resturi”. 

Ariadna Cîrligeanu, fost secretar general al organizaţiei de tineret a AUR, în prezent șef al aceleiași organizații, potrivit informațiilor publice, a încercat să intre în Parlament cu patru gloanţe, despre care ar fi declarat că sunt suveniruri  

Ulterior, angajații SPP au depistat, vineri dimineață, pe 12 aprilie, la o intrare Palatul Parlamentului, arme albe asupra asupra a doi revoluționari care mergeau la o conferință. Era vorba de două cuțite tip briceag și un box, susțin surse politice.

  Cei doi urmau să participe la un eveniment Conferința Naționala Pentru Demnitatea Revoluționarilor din Decembrie 1989, ce se desfășoară în incinta Palatului Parlamentului. Cei doi erau persoane în vârstă.   

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie