Turcia face jocurile Rusiei la Marea Neagră. Analiza unui contraamiral român

0
Publicat:

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea este de părere că Turcia face jocurile Rusiei după ce Ankara a anunțat că interzice intrarea în Marea Neagră a două nave vânătoare de mine donate de britanici Ucrainei pentru a ajuta în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia.

Navele NOTO nu mai pot intra în Marea Neagră de la începutul războiului

„Deci două nave de luptă destinate Ucrainei nu pot intra în Marea Neagră din cauza Convenţiei de la Montreux. Vor fi voci care vor spune că de același tratament vor avea parte și navele rusești. Fals! Nu avem aceeași situație. Rusia și-a gândit din timp invazia și a adus din timp nave din alte zone. Inclusiv nave de desant și un submarin. În plus, Rusia mai are în Marea Caspică două fregate și patru corvete, care sunt dotate inclusiv cu rachete Kalibr și care pot fi aduse dacă este nevoie în Marea Neagră.

Ca o concluzie, pe Rusia nu o influențează interdicția de a aduce alte nave în Marea Neagră, iar Turcia se face că nu înțelege și spune că tratează ambele părți cu un regim identic“, susține contraamiralul.

Tratatul nu mai este de actualitate

Constantin Ciorobea merge și mai departe și susține că prevederile Convenţiei de la Montreux care a fost semnată în anii ’30 trebuie renegociate pentru că nu mai fac față realităților.

„Acest document nu mai este de actualitate. De exemplu, Georgia, Republica Moldova și Ucraina nu au semnat documentul deși au ieșire la Marea Neagră în prezent. Nu au semnat pentru simplul motiv că nu existau ca state la vremea respectivă. Păi cum poți obliga trei state să respecte un tratat pe care nu l-au semnat? Apoi, ar mai fi o abordare privind Convenția de la Montreux. Acum este clar pentru mine că în mod tacit, evident, Turcia și Rusia au ajuns la un echilibru la Marea Neagră, dar problema este că acest balans se face pe spatele României și Bulgariei. În mod normal ar trebui să putem apela la sprijinul NATO în Marea Neagră“, a concluzionat contraamiralul.

Refuzul

Reamintim că Turcia a anunţat că nu va permite tranzitarea Bosforului către Marea Neagră a celor două vânătoare de mine pe care armata britanică le-a oferit Ucrainei, întrucât trecerea acestor nave contravine Convenţiei de la Montreux. 

Regatul Unit a anunţat luna trecută că va transfera către Ucraina două nave specializate în identificarea şi neutralizarea minelor maritime, pentru a ajuta armata ucraineană în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia.

Dar Turcia şi-a informat aliaţii din NATO că, atât timp cât continuă războiul în Ucraina, nu va autoriza cele două dragoare de mine să tranziteze strâmtorile Bosfor şi Dardanele, precizează un comunicat emis de Preşedinţia de la Ankara. Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră, se arată în acelaşi comunicat, care dezminte „zvonurile apărute în unele mass-media“ conform cărora ar fi autorizat trecerea celor două nave.

Turcia „a considerat imediat drept război operaţiunea militară specială a Rusiei împotriva Ucrainei“, prin urmare, conform prevederilor Convenţiei de la Montreux, „a închis strâmtorile pentru navele militare ale celor două părţi aflate în război (Rusia şi Ucraina)“, argumentează Preşedinţia turcă. Amintim că, după ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Turcia a decis ca, în virtutea Convenţiei de la Montreux, semnată în anul 1936, să nu permită trecerea prin Bosfor a navelor militare care nu-şi au baza la Marea Neagră.

Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strâmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvânt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război.

De ce nu pot fi aduse pe Dunăre

Cele două dragoare de mine - din clasa Sandown - donate Ucrainei de către Regatul Unit sunt nave relativ mici, având 52 de metri lungime, 10,5 metri lăţime şi un pescaj de 2,3 metri. Aceste dimensiuni se încadrează în cele autorizate pentru navigaţia pe canalul Rhin-Mein-Dunăre pentru a fi astfel transportate pe Dunăre până la Marea Neagră, dar înălţimea lor nu permite trecerea pe sub podurile acestei căi navigabile.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce continuă războiul în Ucraina. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma unei vizite efectuate la Istanbul de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a predat în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. În plus, Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea unor drone turceşti Bayraktar către Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute