Tudorel Toader i-a respins pe toţi cei patru candidaţi la şefia DNA. Când începe noua procedură de selecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader FOTO Mediafax

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a ales niciun candidat la şefia DNA, după ce, vineri dimineaţă, anunţase că speră ca până la ora 12.00 să fie finalizată procedura de selecţie pentru conducerea DNA şi să fie anunţate rezultatele.

UPDATE Noua procedură de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va avea loc în perioada 6 august - 6 septembrie. Interviurile pe care procurorii candidaţi le vor susţine cu ministrul Tudorel Toader sunt programate în perioada 3 - 5 septembrie, a anunţat Ministerul Justiţiei.

UPDATE Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că nu va propune niciun candidat la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ministerul Justiţiei a decis să reia procedura de selecţie. "În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", a anunţat Ministerul Justiţiei.

Ministerul Justiţiei a anunţat că în cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale, susţine Ministerul Justiţiei..

"În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale. În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", anunţă Ministerul Justiţiei printr-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - procurorii DNA Marius Iacob, Florentina Mirică şi Elena Grecu şi Cristian Lazăr de la Parchetul instanţei supreme - au susţinut, joi, interviul cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

Ministrul Justiţiei spunea marţi că nu este obligatoriu ca viitorul şef al DNA să provină din instituţie: "Să nu uitaţi un lucru - există această opinie, care pare majoritară, în sensul că viitorul şef al DNA trebuie să provină din structura internă, dar nu trebuie să uităm că în trecut şeful DNA nu a provenit din interiorul structurii, aşa cum şeful DIICOT nu este din interiorul structurii. Sunt procurori, au experienţă şi se descurcă".

Legat de responsabilităţile procurorului şef al DNA, Tudorel Toader declara că acesta trebuie să sporească încrederea oamenilor în actul de justiţie şi să nu mai existe oameni nevinovaţi care să fie arestaţi.

"Viitorul procuror-şef al DNA trebuie să îmbunătăţească activitatea DNA, să crească încrederea în actul de justiţie, să nu mai avem nevinovaţi arestaţi, trimişi în judecată, să nu mai avem vinovaţi care să nu fie trimişi în judecată. Ceea ce spuneam eu în raportul de 20 de puncte (de evaluare a activităţii fostului procuror-şef al DNA) nu s-a întâmplat sub fosta conducere a DNA”, a adăugat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei va înainta Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, propunerea/propunerile sale pentru această funcţie, pentru emiterea avizului. După transmiterea avizului de către CSM, ministrul Justiţiei va trimite şefului statului propunerea sa pentru funcţia de procuror-şef al DNA, previza Ministerul Justiţiei. 

Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA sunt procurorii Florentina Mirică, Aurel Cristian Lazăr, Marius Constantin Iacob şi Camelia Elena Grecu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă