Analiză Țara aliată pe hârtie cu Rusia care riscă să fie următoarea victimă a lui Putin. „Au făcut pași care ar putea antagoniza direct Moscova”

Mulți experți spun că Rusia ar putea ataca UE dacă va reuși să cucerească Ucraina, dar există și opinii diferite.  Politologul britanic James Ker-Lindsay, de la Universitatea Oxford, consideră că o țară din Asia e mult mai expusă.

Politica agresivă și tot mai imprevizibilă a Rusiei îi împiedică pe analiștii internaționali să facă cele mai bune predicții cu privire la comportamentul Moscovei. Cei mai mulți s-au înșelat atunci când au anticipat că Rusia nu va ataca Ucraina, la fel cum nu au avut dreptate, cel puțin până acum, nici cei care au prezis că rușii vor lua la rând țările europene.

Totuși, se pune întrebarea dacă Rusia nu își poate permite în mod normal să atace state membre NATO și UE din motive obiective, cine ar pute fi următoarea vicimă? Un posibil răspuns îl oferă politologul britanic James Ker-Lindsay, academician, autor și expert în politica sud-est-europeană, specializat în conflicte, secesiune și extinderea UE. El este profesor invitat la London School of Economics (LSE) și cercetător asociat la Universitatea Oxford. Într-un podcast pe You Tube, el vine cu argumente și contraargumente cu privire la un posibil atac rusesc nu asupra balticilor, Poloniei și României, ci în direcția Asiei, mai exact asupra Kazahstanului

Război sau pace

„Ar putea Rusia cu adevărat să invadeze Kazahstanul? La suprafață, ar putea părea puțin probabil. La urma urmei, cele două țări sunt aliate. Cu toate acestea, există semne de neliniște. În timp ce are grijă să nu antagonizeze Moscova, Kazahstanul și-a construit legăturile cu alte puteri. Între timp, rapoartele sugerează că și-a pregătit, de asemenea, apărarea. Deci, ce se întâmplă mai exact? Este aceasta doar o planificare de urgență într-o lume tot mai periculoasă sau se confruntă Kazahstanul cu o amenințare reală din partea vecinului său de la nord?”, se întreabă James Ker-Lindsay, în debutul podcastului.

O țară precum Kazahstan, vecină cu Rusia, nu are cum să se simtă cu adevărat în siguranță. Profesorul britanic explică și de ce.

„Relațiile dintre țările vecine sunt rareori simple, mai ales acolo unde există un dezechilibru semnificativ de putere. În timp ce statul mai puternic poate crede că are dreptul de a-și exercita influența, partea mai mică va încerca adesea să coopereze și să evite provocările. Cu toate acestea, în spatele scenelor, acesta poate căuta în liniște să își reducă dependența și să își consolideze securitatea, mai ales dacă statul mai mare devine din ce în ce mai agresiv. Problema este că acest lucru poate prezenta, de asemenea, riscuri. Dacă această distanțare este apoi văzută ca un act ostil, poate crea un cerc vicios de insecuritate”, mai spune el.

Astana încearcă în ultimii ani să se distanțeze de Rusia, dar acest lucru nu pare pe placul Kremlinului. Iar în cazuri asemănătoare, rușii au intervenit împotriva Georgiei și a Ucrainei, ceea ce îi face pe kazahi să nu se simtă deloc confortabil.

Mai multă autonomie, mai mult risc

„Toate acestea reprezintă, potențial, problema cu care se confruntă acum Kazahstanul. De la independență, politica sa externă a fost construită în jurul relațiilor strânse cu Rusia. Cu toate acestea, acest act de echilibru a devenit tot mai dificil de gestionat în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Dar, pe măsură ce Kazahstanul încearcă să își sporească autonomia, s-ar putea oare pune într-un risc și mai mare?”, e întrebarea care frământă.

Kazahstan nu este o țară mică, dar nici una care ar putea să înfrunte cu succes o armată a ca Rusiei. Motivele sunt expuse de profesor.

„Republica Kazahstan este a noua țară ca mărime din lume. Întinzându-se de la Marea Caspică în vest până la China în est, Kârgâzstanul, Uzbekistanul și Turkmenistanul se află la sudul său. La nordul său, împarte o graniță de 7.500 km sau 4.700 de mile cu Rusia, ceea ce o face cea mai lungă graniță terestră continuă din lume. Crucial, terenul este în mare parte o stepă plată, cu puține bariere naturale de apărare. Populația se ridică în prezent la puțin peste 20 de milioane de locuitori. Și aici, Rusia este un factor important. În timp ce majoritatea sunt etnici kazahi care vorbesc o limbă turcică, aproximativ 15 până la 18% din populație sunt etnici ruși, concentrați în special în regiunile nordice de lângă graniță. Între timp, limba rusă are statut oficial în instituțiile statului și este utilizată pe scară largă în viața publică, mass-media și afaceri. În plus față de toate acestea, Kazahstanul păstrează legături economice strânse cu Rusia vecină. O mare parte din exporturile sale de petrol au trecut în mod tradițional prin Rusia, iar legăturile de transport rămân puternic integrate”, spune el.

Vreme de trei secole, destinul Kazahstanului a fost strâns legat de cel al vecinului său mai mare și infinit mai puternic.

„Deși Kazahstanul are o istorie lungă, în ultimii 300 de ani a fost strâns legat de Rusia. Începând cu secolul al XVIII-lea, a fost încorporat treptat în Imperiul Rus. Și, în urma Revoluției Ruse, a devenit parte a noii Uniuni Sovietice și i s-a acordat statutul de republică deplină în 1936. Toate acestea au adus schimbări uriașe, pe măsură ce Kazahstanul a trecut la agricultura colectivă și industrializare. Foametea și colonizarea rusă i-au redus pe nativii kazahi la o minoritate timp de mai multe decenii.”

Au profitat de colapsul URSS

Lucrurile s-au schimbat după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice. Kazahii au reușit să profite de colapsul sovieticilor și și-au declarat independența. Nu au avut însă luxul să se distanțeze de Moscova, mai ales că în Kazahstan există o importantă minoritate rusă.

„Cu toate acestea, totul avea să se schimbe odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, când, brusc, Kazahstanul a devenit un stat independent. Sub primul său președinte, Nursultan Nazarbayev, care a condus până în 2019, acesta s-a confruntat cu câteva provocări majore. Pe lângă construirea instituțiilor naționale într-o societate foarte diversă, cu o prezență rusă considerabilă, s-a confruntat cu întrebarea cum să navigheze o relație complet nouă cu Moscova”, adaugă britanicul.

Kazahstanul a rămas în sfera de influență a vecinei sale, iar ani la rând a făcut parte din Comunitatea Statelor Independente, urmașa Uniunii Sovietice.

„Deși Kazahstanul a ales să se alăture Comunității Statelor Independente, o organizație liberă care leagă majoritatea fostelor republici sovietice, precum și Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară condusă de Rusia, Astana și Moscova s-au confruntat cu o serie de probleme de-a lungul anilor '90. Pe lângă întrebările legate de granițe, minoritatea rusă și relațiile economice, au trebuit să negocieze și transferul activelor militare, inclusiv al armelor nucleare sovietice staționate în țară. În cele din urmă, însă, niciuna dintre părți nu a dorit o confruntare, iar problemele au fost în cele din urmă rezolvate”, punctează profesorul.

Relații bune cu Putin, dar nu și siguranță

Cel puțin în prima perioadă a „domniei” lui Vladimir Putin, Kazahstanul a păstrat relații foarte bune cu Moscova. Totuși, în paralel liderii kazahi s-au apropiat de China și de țările occidentale.

„În continuare, ascensiunea lui Vladimir Putin la putere a marcat un pas semnificativ înainte. Pe lângă faptul că a devenit un partener cheie în eforturile Rusiei de a promova integrarea regională, liderul kazah s-a bucurat de o relație excepțional de bună cu omologul său rus. Dar, în ciuda acestor legături puternice, Kazahstanul a avut grijă să nu se bazeze exclusiv pe Moscova. În timp ce menținea legături economice și politice strânse cu Rusia, a salutat, de asemenea, investițiile chineze, în special în infrastructură și energie, și a cultivat relații puternice cu companiile energetice occidentale. De asemenea, și-a consolidat legăturile cu Turcia și cu celelalte națiuni vorbitoare de limbi turcice din Asia Centrală”, susține britanicul.

Această politică a Astanei a fost una atentă, prudentă, pentru a nu-și irita vecinul. Totuși, experiența Ucrainei arată că Rusia rămâne impreivizibilă și că poate acționa pe neașteptate.

„Cu toate acestea, toate acestea au fost făcute cu extrem de multă grijă. În timp ce țara urmărea să își consolideze suveranitatea contactând noi parteneri, a evitat deliberat să provoace Rusia, ca să nu mai vorbim de declanșarea unei confruntări. Dar, în timp ce țările construiseră o relație puternică, lucrurile aveau să înceapă să se schimbe când Rusia a anexat Crimeea în 2014. Deși guvernul kazah nu a recunoscut decizia rusă, a evitat să critice Moscova. Dar, în spatele scenelor, au existat îngrijorări profunde cu privire la ceea ce se întâmpla. Faptul că guvernul rus și-a justificat acțiunile pe motivul protejării vorbitorilor de limbă rusă i-a făcut pe mulți kazahi să se simtă inconfortabil, având în vedere marea comunitate rusă din Kazahstan. Cu toate acestea, așa cum fusese întotdeauna cazul, Astana a evitat tensiunile directe, iar relațiile au rămas stabile”, mai spune Lindsay.

Politica pașilor prudenți

Pe acest fond, Kazahstanul a decis să continue politica sa prudentă și a evitat să sfideze Moscova. De altfel, Astana se află printre țările care au refuzat să pună în aplicare sancțiunile împotriva Rusiei, dar în egală măsură au refuzat să facă jocurile Moscovei și nu au recunoscut anexarea de către ruși a teritoriilor ucrainene cucerite.

„Totuși, în continuare, invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a pus Kazahstanul într-o poziție și mai strâmtă. Dar, în timp ce existau temeri că ar putea fi următoarea țintă a Rusiei, guvernul kazah a rămas hotărât să evite orice tensiuni directe cu Moscova. Deși și-a reafirmat sprijinul pentru principiul integrității teritoriale și a refuzat să recunoască anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene, a refuzat să adopte sancțiunile occidentale impuse Rusiei. Într-adevăr, comerțul dintre cele două țări a crescut de fapt. De atunci, președintele țării, Kassym-Jomart Tokayev, a continuat să colaboreze cu Putin”, adaugă Lindsay.

El dă aici ca exemplu faptul că la sfârșitul anului 2025, cele două țări au semnat o alianță cuprinzătoare de referință. Dar, deși relațiile dintre Rusia și Kazahstan par puternice la suprafață, există totuși semne că Astana încearcă să își afirme independența. Pe lângă sublinierea publică a suveranității Kazahstanului, Tokayev a dezvoltat constant contacte cu alte țări. De exemplu, pe lângă participarea la un summit istoric între Statele Unite și republicile din Asia Centrală, el a aprofundat, de asemenea, legăturile cu Uniunea Europeană. În tot acest timp, Kazahstanul dezvoltă, de asemenea, „Coridorul de Mijloc”, o rută de transport care leagă China de Marea Caspică, ocolind Rusia, mai spune expertul.

„Dar, mai recent, Kazahstanul a început să facă pași care ar putea antagoniza direct Moscova. De exemplu, confruntându-se cu presiuni tot mai mari din partea Occidentului, a introdus reguli de export mai stricte pentru Rusia, inclusiv o interdicție asupra anumitor bunuri legate de domeniul militar. Între timp, rapoartele sugerează că planifică patru noi fabrici de muniție pentru a produce atât obuze de artilerie din epoca sovietică, cât și NATO, o mișcare pe care mulți o văd ca pe un semnal important al dorinței sale de a-și reduce dependența de apărare față de Rusia. În plus, un nou proiect de constituție a stârnit dezbateri cu privire la faptul dacă statutul limbii ruse a fost acum subtil redus. Dar, poate cel mai controversat, au existat afirmații credibile că Ministerul Apărării a început chiar să planifice o invazie rusă. O sugestie pe care guvernul o neagă oficial, spunând că măsurile nu sunt, de fapt, îndreptate împotriva Rusiei”, punctează britanicul.

Argumente pro și contra

În această privință există suficiente argumente pro și contra. James Ker-Lindsay expune câteva, în cele ce urmează.

„Deci, dacă Kazahstanul chiar încearcă să iasă din orbita Rusiei, ar putea Moscova să răspundă cu adevărat printr-o invazie, așa cum se tem unii, în mod evident? Militar, argumentele merg în ambele sensuri. Scepticii susțin că deschiderea unui alt front vast ar fi riscantă și costisitoare, având în vedere că Rusia este deja puternic angajată în Ucraina. Dar alții au o viziune diferită. Granița este lungă și dificil de apărat în mod cuprinzător, iar Rusia are încă superioritate militară. Acestea fiind spuse, a invada și a ocupa sunt două lucruri diferite. Kazahstanul este enorm. Orice încercare de a controla un teritoriu substanțial ar necesita forțe majore și un angajament pe termen lung. Pe de altă parte, s-ar putea să nu dorească să ia întreaga țară, având în vedere acțiunile sale trecute în locuri precum Moldova și Georgia. Există argumentul că Moscova ar putea, în schimb, să încerce doar să pună mâna pe o parte a Kazahstanului, probabil unde rușii sunt cei mai numeroși.”

Spre deosebire de Ucraina, Kazahstan nu și-a exprimat intenția de a face parte din NATO. În același timp, minoritatea rusă din această țară nu a avut probleme cu guvernul de la Astana.

„Dar, deși este cu siguranță posibil să argumentăm dacă Rusia ar putea, de fapt, să invadeze și să ocupe cu succes Kazahstanul, adevărata întrebare este de ce ar dori să o facă? Pentru început, nu există semne că Kazahstanul își maltratează comunitatea rusă. Într-adevăr, modificările lingvistice vor recunoaște în continuare locul limbii ruse. Nici nu caută aderarea la NATO și nici nu adoptă o postură deschis anti-rusă. Deși se angajează cu siguranță mai mult cu alți actori internaționali, rămâne aliniat formal cu Moscova în instituții cheie”, crede britanicul.

Ce se poate întâmpla

Un atac al Rusiei ar fi o mișcare dezastruoasă pentru Moscova în aproape orice mod imaginabil: diplomatic, politic și economic, e opinia sa.

„O invazie ar transforma un vecin prudent, dar cooperant, într-un inamic profund ostil. Și, în același timp, ar alarma și alte țări din Asia Centrală. În plus, multe alte state care au stat „în expectativă” cu privire la Ucraina s-ar putea întoarce apoi împotriva Moscovei, văzând agresiunea împotriva Kazahstanului ca fiind total nejustificată. Crucial, o invazie ar putea, de asemenea, să destabilizeze fundamental relațiile Moscovei cu China, care are investiții extinse în Kazahstan. Toate acestea s-ar putea traduce apoi în consecințe financiare severe. Alte sancțiuni ar urma aproape cu siguranță, punând Rusia într-o poziție și mai precară”, sunt argumentele contra unei agresiuni ruse în Kazahstan.

Chiar și așa, dată fiind politica agresivă a Moscovei și imprevizibilitatea sa, Kazahstanul nu se poate considera 100% în siguranță.

„Desigur, nimic din toate acestea nu face imposibile tensiunile viitoare. Relația se poate deteriora. Dar când se pune în balanță fezabilitatea militară a unui atac față de costurile economice, politice și diplomatice, argumentele pentru o invazie rusă aproape că dispar. În acest sens și pentru moment, ideea unei invazii pare mai degrabă o reflectare a anxietăților regionale mai largi decât orice amenințare imediată. Acestea fiind spuse, având în vedere tot ce s-a întâmplat în Ucraina, Moldova și Georgia, ar fi iresponsabil ca Kazahstanul să nu ia în considerare scenariile cele mai defavorabile. În cele din urmă, trebuie să își echilibreze interesele și să își păstreze suveranitatea în umbra unui stat vecin major, al cărui comportament a devenit constant mai puțin previzibil”, încheie James Ker-Lindsay.