Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finanţatorul clubului de fotbal Gloria Buzău a primit 26 de ani de închisoare FOTO Adevărul

Fostul patron al societăţii Sabina Product şi finanţator al clubului de fotbal Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă, miercuri, la 26 de ani de închisoare, în dosarul de înşelăciune, omor, instigare la omor calificat şi fals.

De asemenea, cei trei complici ai săi, Edward Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan şi George Florian Oprea vor sta după gratii 13 ani şi 6 luni, 13 ani şi, respectiv, cinci ani închisoare.

Băhăian este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, în scopul de a obţine beneficii materiale importante, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de leasing.

Astfel, grupul a reuşit să producă un prejudiciu total de peste 2.700.000 lei (aproximativ 650.000 de euro). Leonte, Ulezu şi Captalan au murit, iar instanţa a decis că cei trei au fost ucişi cu premeditare la ordinele lui Băhăian.

La 25 noiembrie 2012, Băhăian a fost condamnat la zece ani de detenţie într-un alt dosar în care a fost acuzat că a înşelat o familie.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă