Șeful DNA vrea reluarea dosarelor de mare corupție: Instituția s-a abătut în ultima perioadă de la combaterea corupției de nivel înalt

0
Publicat:

Șeful DNA susține că instituția s-a abătut în ultima perioadă de la combaterea corupției de nivel înalt și că ar trebuie ca procurorii anticorupție să se întoarcă la investigarea cazurilor de mare corupție.

Marius Voineag, șeful DNA FOTO: Inquam Photos

„Dacă noi vrem de la DNA să se ocupe de cauze de corupție cu ofițeri de poliție judiciară cu 9 kile de pălincă sau 10 kile de cârnați, și să ne specializăm în zona asta, atunci asta vom avea. În momentul de față noi audităm activitatea DNA și vă spun că noi trebuie să ne întoarcem la o componentă esențială a activității, și asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupție”, a declarat Marius Voineag, într-un interviu pentru Pro Tv.

Șeful Direcției Anticorupție a precizat că procurorii ar trebui să își asume măcar „un dosar de calibru” pe an: „Să ne asumăm ca măcar un dosar de calibru, per procuror, pe care noi trebuie să îl avem anual. Nu e o chestiune complicată”.

Întrebat ce înseamnă un dosar de calibru, Marius Voineag a precizat că acesta este „un dosar de impact, cu ceea ce numim noi marea corupție”.

„Dosare pe care DNA le-a instrumentat de-a lungul multor ani, și pe care s-a simțit o scădere de turație. Și procurorii trebuie să înțeleagă că în afară de statut, de beneficiile pe care le avem, și noi trebuie să livrăm ceva. E o chestiune foarte simplă. Trebuie să-și asume, să aibă curaj, suntem într-o altă paradigmă, nu suntem asediați de nimeni, toată lumea are așteptări de la noi”, a precizat șeful DNA în cadrul interviului pentru Pro TV.

Șeful DNA a punctat că rolul angajaților din cadrul instituției este să instrumenteze corupția de nivel înalt: „ Cine nu este în stare să facă dosare de mare calibru, nu are ce să caute în DNA”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV