Sebastian Ghiţă nu a fost primit la DNA. A vrut să-l denunţe pe Cioloş pentru abuz în serviciu şi înşelăciune, privind achiziţia „Cuminţeniei pământului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă a depus plângere penală împotriva lui Dacian Cioloş. FOTO Eduard Enea

Partidul România Unită a depus un denunţ împotriva premierului Dacian Cioloş, pe care îl acuză de abuz în serviciu şi înşelăciune în ceea ce priveşte achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”. Plângerea a fost depusă de deputatul Sebastian Ghiţă care s-a prezentat în această dimineaţă la DNA împreună deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele PRU. Ghiţă nu a fost primit de procurori, pentru că nu avea actul de identitate la el.

UPDATE Potrivit news.ro, Sebastian Ghiţă nu a fost primit, vineri dimineaţă, în sediul DNA, deoarece nu a avut act de identitate. De altfel, Ghiţă nu este semnatarul plângerii, ea fiind depusă, în numele Partidului România Unită, de preşedintele acestei formaţiuni.

Aceleaşi surse au precizat, pentru sursa citată, că plângerea vizează presupuse abuzuri în legătură cu aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil şi cu aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 19/2016 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016.

Procurorii urmează să analizeze dacă cele sesizate reprezintă infracţiuni de competenţa DNA, plângerea fiind trimisă la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, potrivit aceloraşi surse.

"Am venit să depunem un denunţ penal în numele Partidului România Unită împotriva premierului Dacian Julien Cioloş pentru infracţiunea de abuz în serviciu, înşelăciune, în speţa numită Cuminţenia Pământului. Ştim că au fost nişte evaluări, făcute de experţi au spus prima dată 800.000, apoi 1.200.000, două milioane, trei milioane, ultima evaluare a fost cinci milioane (de euro - n.r.). Iată că Guvernul Cioloş a cheltuit 11 milioane de euro din banii românilor pentru o operă de artă care oricum era în patrimoniul naţional şi nu putea fi scoasă din ţară", a declarat, vineri dimineaţă, Bogdan Diaconu, preşedintele PRU, înainte de a intra în sediul DNA.

Cuminţenia Pământului, achiziţionată de statul român

La rândul său, deputatul Sebastian Ghiţă, membru PRU, a susţinut că achiziţionarea operei ”Cuminţenia pământului” din bani publici, cu cinci sau cu 11 milioane de euro, ”poate fi startul unui nou ANRP”.

„Faptele sunt cu atât mai grave cu cât făptuitorii nu sunt simpli cetăţeni, faptele au afectat un număr considerabil de persoane fizice şi juridice şi ca urmare ca celor prezentate solicit începerea urmăririi penale împotriva numiţilor”, se arată în plângerea depusă la DNA.

Pe 12 octombrie, Guvernul a anunţat că opera “Cuminţenia Pământului“ va fi achiziţionată de statul român şi că ea va fi expusă la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei