Scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon ia amploare. Plângere penală pe numele ministrului Rafila

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe care îl acuză de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în cazul deceselor suspecte care au avut loc la Spitalul Sf. Pantelimon.

Alexandrul Rafila s-a ales cu plângere penală pe numele său FOTO Arhivă

Ungureanu a anunţat că a depus plângere penală şi împotriva a doi funcţionari din Ministerul Sănătăţii, Octavian Melintescu (consilierul personal al lui Rafila) şi Sorin Luca (fost şef al Corpului de control), potrivit Agerpres.

"Sunt doi funcţionari care, cu neglijenţă şi comiţând fapta de abuz în serviciu, au refuzat practic să facă un control, conform Legii 95/2006, unei Hotărâri de Guvern şi modului în care este reglementată activitatea acestui Corp de control. Domnul Rafila se face vinovat de fapte de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu. Sunt fapte foarte grave care au atentat şi atentează în continuare la siguranţa pacienţilor din Spitalul 'Sfântul Pantelimon'. În situaţia în care ministrul Sănătăţii a aflat, inclusiv din presă, despre faptul că, în 48 de ore, într-un spital din ţara noastră, într-o secţie ATI, mor 20 de oameni în condiţii suspecte, el ar fi fost obligat prin lege, atenţie sunt 16 articole din Legea 95/2006 încălcate de domnul Rafila, să facă un control complex pe Secţia AŢI, din care ar fi trebuit să facă parte un medic specialist ATI, un inspector de la Inspecţia Sanitară de Stat, un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi un reprezentant al Colegiului Medicilor", a declarat deputatul la intrarea în Parchetul General.

El a precizat că oamenii nu mai au încredere să se interneze la Spitalul "Sfântul Pantelimon" şi mulţi aparţinători, care au avut pacienţi internaţi la ATI, au suspiciunea că "fără niciun fel de lege în spate, fără niciun fel de dialog cu aparţinătorii, nişte medici în complicitate cu asistente şi cu alţii decideau cine trăieşte şi cine moare".

În urma dispoziţiei ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, în perioada 12 - 16 aprilie, o echipă de control a Ministerului Sănătăţii a efectuat verificări la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti.

Corpul de control nu a găsit nereguli, concluzia fiind că sesizările formulate de către angajaţii spitalului privind morţi suspecte la Secţia ATI "au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză".

Ulterior, Rafila a recunoscut că acţiunea Corpului de control al Ministerului Sănătăţii "nu a vizat morţii", ci doar două plângeri administrative.

Și Colegiul Medicilor a efectuat verificări la Spitalul Pantelimon, iar concluzia a fost că cei 17 pacienţi decedaţi în perioada 4 - 7 aprilie au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale.

"În toate cele 17 cazuri, nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale sau că cineva într-un mod intenţionat ar fi făcut vreun act deliberat de a suprima sau reduce în scop criminal un astfel de drog (noradrenalină - n.r.)", declara, pe 1 mai, preşedintele Comisiei de disciplină a CMMB, Liana Pleş.

Două doctoriţe de la Spitalul "Sfântul Pantelimon", Maria Miron şi Mirela Păiuş, se află în arest preventiv din data de 8 august, fiind acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la Terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sfântului Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20 ml/h la 1ml/h, sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată