Exclusiv Șansa istorică de care România refuză să profite. Cum am putea da noul șef al ONU: „Un proiect de asemenea magnitudine ar aduce putere”

Politologul Aurelian Mohan, de la Universitatea Columbia din New York, propune un obiectiv ambițios pentru România: susținerea unui candidat propriu la șefia Organizației Națiunilor Unite (ONU), într-un moment în care organizația tocmai a împlinit, pe 24 octombrie, 80 de ani de existență. România este membru încă din 1955, iar de patru ori a avut chiar statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al organizației. Totuși, România și-a pierdut statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, iar în ultimii ani pare tot mai lipsită de ambiții și nu a mai candidat pentru nicio funcție sau statut. Conform principiului rotației, viitorul Secretar General ar putea să provină din Europa de Est, însă România stă deoparte și nu pare capabilă să-și asume asemenea ambiții.

Adevărul: România și-a pierdut statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, iar în ultimii ani pare tot mai lipsită de ambiții. Ați vedea România capabilă să candideze măcar pentru mandatul 2028-2029 sau ar implica unele condiții pe care nu le poate îndeplini?

Aurelian Mohan: Din punct de vedere tehnic, nu cunosc să existe vreo condiție specială care să ne împiedice să depunem, în mod oficial, candidatura pentru mandatul 2028-2029 de membru nepermanent al Consiliului de Securitate din partea Grupului Europa de Est.

România ar putea candida dacă își dorește asta, însă estimez că statul român nu va candida deoarece, din punctul său de vedere, timpul este prea scurt pentru a elabora și promova o campanie până în iunie 2027. Eu nu sunt de acord cu o asemenea evaluare; am încredere că echipele din Ministerul Afacerilor Externe și diplomații noștri din New York ar face o treabă excelentă dacă ar primi ajutorul complet al președintelui Nicușor Dan și al doamnei ministru Oana Țoiu.

Ce ar fi de făcut

Care ar fi procedura, dacă ar fi să ne decidem poate pe ultima sută de metri să candidăm din nou?

Procedura de înscriere a candidaturii nu este complexă, aceasta limitându-se, practic, la informarea grupului regional din care facem parte și la îndeplinirea unor formalități diplomatice. Mai exact, un stat care își dorește să candideze informează toți membrii grupului regional cu privire la intenția de a candida și căută să obțină sprijinul formal al acestora. Formalizarea candidaturii se face în scris prin notificarea președintelui grupului regional despre mandatul dorit (în cazul nostru, mandatul 2028-2029), urmând ca în cadrul ședinței lunare a grupului candidatura să fie înscrisă într-o diagramă specială a candidaturilor. Diagrama respectivă poate fi actualizată de la o lună la alta. Apoi, Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU trimite o circulară tuturor misiunilor permanente pentru a le informa că ne-am depus candidatura; o circulară similară poate fi trimisă și Secretariatului ONU și Președintelui Adunării Generale.

Cine ar fi în măsură să ia această decizie?

Decizia de a candida depinde de statul român și de prioritățile strategice pe care acesta le are la nivel internațional. Dacă este să ne raportăm la situațiile din trecut, misiunile permanente la ONU preferă ca orice candidatură să fie anunțată cât mai repede pentru a avea la dispoziție suficient timp de negociere cu celelalte 192 de State Membre ale ONU.

Ce șanse am avea

Care ar fi șansele României, dacă am candida? Avem la această oră suficienți profesioniști în rândul diplomaților și susținere din partea politicului?

Echipa actuală de diplomați de la New York, de la Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, condusă de ambasadorul Cornel Feruță, are competențele necesare pentru a promova cu succes o posibilă candidatură a României la Consiliul de Securitate. Ceea ce contează mai mult în dinamica alegerilor ar fi ca respectiva misiune diplomatică să primească a) fondurile necesare, b) ajutor substanțial din partea Administrației Prezidențiale și a ministrului afacerilor externe și c) un mandat din partea MAE – împreună cu o anumită viziune strategică – pentru a implementa un asemenea demers.

Și cine ar trebui să se implice direct pentru a ne fructifica șansele?

Spre deosebire de anul 2019, Președintele României ar trebui să se implice mult mai mult în popularizarea unei viitoare candidaturi. Din păcate, șansele ca asta să se întâmple sunt relativ reduse având în vedere reticența dovedită de domnul Nicușor Dan față de ONU.

Șansa unică în care dăm cu piciorul

Anul viitor vor avea loc la ONU alegeri pentru un nou Secretar General. Cât de realist ar fi scenariul ca, profitând de faptul că potrivit principiului rotației, viitorul Secretar General al ONU ar trebui să provină din Europa de Est, România să se ambiționeze și să susțină un diplomat român pentru șefia organizației?

Eu sunt un mare adept al multilateralismului și consider că soluționarea unor conflicte majore poate fi realizată – în mod sustenabil – doar cu ajutorul și implicarea ONU. În contextul anterior menționat, mi-aș fi dorit ca România să depună, în ultimii ani, eforturi majore pentru promovarea unui candidat român la funcția de Secretar General al ONU. La ora actuală, nimic nu indică că ne dorim să demarăm un proiect privind alegerile din 2026, iar, în general, șansele ca un român să ajungă noul Secretar General sunt extrem de reduse. 

Care ar fi avantajele pentru România, dacă totuși am face-o?

În primul rând, asta ar spori vizibilitatea țării noastre în Sistemul ONU, dovedind că dorim să fim un actor global relevant. În al doilea rând, ne-ar ajuta să interacționăm cu state cu care nu avem relații diplomatice bine dezvoltate, ceea ce s-ar putea traduce în noi parteneriate și chiar noi schimburi comerciale sau de know-how.

Ce alte soluții avem

Avem profesioniști, oameni bine pregătiți care ar merita susținuți de statul român pentru a candida pentru funcția de secretar general ONU?

Cred că Ambasadoarea Simona Miculescu, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO și Președinte al Conferinței Generale UNESCO (mandatul 2023-2025), ar fi una dintre cele mai bune candidate din partea României pentru funcția de Secretar General. Ea are experiență diplomatică relevantă la New York, Washington, D.C., Paris, și Belgrad, acces la o rețea extinsă de diplomați, și este un nume cunoscut în Sistemul ONU.

Ce alte mijloace ar mai avea România pentru a-și spori prestigiul și influența la ONU? 

Chiar dacă nu vom reuși să propunem un român drept candidat – ceea ce este un demers extrem de complicat – putem utiliza oportunitatea alegerii unui nou Secretar General pentru a dovedi că suntem un aliat și un partener de încredere. Putem, pe baza unei strategii serioase, să ne utilizăm influența de la ONU în vederea susținerii unui candidat comun al Europei de Est sau formării unei coaliții de state care să propună un candidat unic al regiunii. Un proiect de asemenea magnitudine ar conduce, în mod inevitabil, la acumularea de putere de negociere și la conturarea unei reputații bune printre statele membre.

Am putea cel puțin să ne implicăm și să susținem un candidat est-european, dacă tot nu încercăm măcar să ne desemnăm propriul candidat?

Faptul că nu am început să facem lobby din timp pentru un candidat român înseamnă că variantele noastre de lucru sunt limitate. Totodată, trebuie să fim realiști, România nu are încă capacitatea să propună un candidat cu șanse reale la funcția de Secretar General.

Cea mai bună soluție – dacă este să luăm în calcul nivelul redus de resurse pe care statul român ar fi dispus să îl aloce – ar fi să utilizăm puterea noastră de negociere și să sponsorizăm formarea unei coaliții de state care să susțină un candidat comun din partea Europei de Est. Din respectiva coaliție pot să facă parte și state din alte regiuni geografice.

Și cine ar fi potențialii candidați din Europa de Est?

Momentan, din Europa de Est, Kristalina Georgieva (Bulgaria), actualul managing director al Fondului Monetar Internațional, și Vuk Jeremić (Serbia), fostul ministru de externe al Serbiei, sunt considerați singurii potențiali candidați.

Am avut și succese în 70 de ani de când suntem parte a ONU

Pentru că ONU a împlinit pe 24 octombrie venerabila vârstă de 80 de ani, care ar fi succesele românești importante de la Organizația Națiunilor Unite, din 1955 și până azi?

De-a lungul timpului, România a avut o activitate bogată la ONU, dând dovadă de abilități de negociere, implicare, și chiar rezultate de apreciat, mult peste resursele pe care le-am investit. De exemplu, ne putem mândri cu patru mandate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, în 1962, 1976-1977, 1990-1991 și 2004-2005. Prin comparație, Polonia a fost de șase ori membru nepermanent, ultimul său mandat datând din 2018-2019.

Totodată, România a fost membru al Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) al ONU în 7 mandate diferite (1965–1967, 1974–1976, 1978–1980, 1982–1987, 1990–1998, 2001–2003, și 2007-2009), iar din iunie 2017, țara noastră a devenit, pentru a opta oară, membru ECOSOC.

Cu ce alte rezultate importante am rămas în cei 70 de ani de când suntem parte a ONU?

La toate acestea se adaugă activitatea noastră de 34 de ani în misiunile de menținere a păcii, începută în 1991 cu Misiunea de Observare din Irak-Kuweit: am participat la peste 25 de misiuni cu mai mult de 10.000 (după unele estimări, chiar peste 12.000) de militari, polițiști, și jandarmi.

În perioada septembrie 2018 – septembrie 2019, ambasadorul Ion Jinga a fost președintele Comisiei I – securitate şi dezarmare din cadrul Adunării Generale a ONU, reprezentând prima astfel de oportunitate pentru un diplomat român, după ce România a dat cinci vicepreședinți ai Comisiei în 1972, 1983, 2002, 2003 și 2014.

Recent, în aprilie 2023, România a devenit membru al Comisiei pentru Statutul Femeii (mandatul 2024-2028) – structură parte a ECOSOC ONU – în urma unor alegeri câștigate în fața Federației Ruse. Din 2023 până în 2025, România a făcut parte din Consiliul Drepturilor Omului (CDO), organ subsidiar permanent al Adunării Generale.

O altă realizare substanțială a fost faptul că România a prezidat în ultimii doi ani lucrările Ad Hoc Working Group on the Revitalization of the General Assembly, din postura de co-lider, prin intermediul Ambasadorului Cornel Feruță, actualul Reprezentant Permanent al României la ONU.

Extrem de importantă este și alegerea Ambasadoarei Simona Miculescu, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO, drept Președinte al Conferinței Generale UNESCO (mandatul 2023-2025).

Lista extinsă a funcțiilor pe care reprezentanții României le-au ocupat în structurile ONU poate fi accesată aici.

Se putea mult mai bine

Și s-ar fi putut sau s-ar putea mai bine?

Toate reușitele mențioante sunt lăudabile, dar există potențial pentru o activitate diplomatică mult mai ambițioasă. Având în vedere demersurile actuale ale României în cadrul Sistemului ONU – unde, așa cum am demonstrat în prima parte a interviului, țara noastră nu își atinge potențialul maxim – nu consider că ne putem aștepta la vreun reviriment pe termen scurt. Desigur, dacă Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe își vor propune să elaboreze o strategie pentru intensificarea activității multilaterale, am putea avea parte de o prezență mai serioasă a României pe scena internațională.

Într-o discuție recentă îmi spuneați, citez: „România a făcut o treabă bună în rolul său de co-lider al Ad Hoc Working Group on the Revitalization of the General Assembly, colaborând eficient cu Franța, care a fost de acord cu majoritatea amendamentelor propuse de țara noastră în cazul raportului privind îmbunătățirea selecției noului Secretar General al ONU”. Dar ce a obținut concret România?

Trebuie să conștientizăm faptul că, la nivel diplomatic, de cele mai multe ori vorbim de progres lent, etapizat, care arareori poate fi cuantificat pe termen scurt prin elemente tangibile. Cu toate acestea, orice stat are nevoie de o reputație bună – obținută, de obicei, printr-o activitate intensă și variate succese operaționale – pentru a putea dobândi legitimitate la nivel internațional, noi parteneriate, și, implicit, capacitatea de a influența alte state (acel soft power de care am mai amintit).

Momentan, prin activitatea desfășurată în Ad Hoc Working Group on the Revitalization of the General Assembly am câștigat capital diplomatic și ne-am mărit expunerea la nivel internațional. Depinde de noi cum reușim să transformăm această “victorie de etapă” într-un element concret. Drept urmare, m-am declarat dezamăgit că nu am utilizat deja – evident printr-un plan de lungă durată – beneficiile aferente rolului de co-lider pentru a contura o campanie privind alegerea noului Secretar General.

Cine este Aurelian Mohan

Aurelian Dragoș Mohan este un politolog specializat în tranziții democratice, relații internaționale, politici de securitate și Organizația Națiunilor Unite. În prezent, el lucrează la Universitatea Columbia din New York ca manager al proiectului REMENA. În trecut, Aurelian a primit premiul Forbes 30 Under 30 pentru realizările sale în diverse organizații, precum Departamentul Operațiunilor de Pace al ONU, UN Joint SDG Fund, UN Economic Commission for Europe și PwC.