Salvatorii români au scos o familie de sub darâmături în Turcia. Copilul era mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de căutare - salvare RO-USAR a finalizat misiunea de recuperare de sub dărâmături a unei familii din oraşul Antakya, a informat, marţi, IGSU.

„Referitor la misiunea desfășurată de echipa de căutare-salvare RO-USAR, pentru identificarea și recuperarea unei familii (soț, soție și copil) surprinse sub dărâmături, în orașul Antakya, vă comunicăm faptul că toate cele trei persoane au fost extrase. Cei doi adulți sunt în viață și au fost predați ambulanței, iar copilul este decedat și a fost predat familiei”, transmite ISU.

Clădirea s-a prăbuşit complet, iar din spusele localnicilor aceasta ar fi avut nouă etaje.

Salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență) fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune a intervenției echipelor venite în sprijin.

Cel puţin 5.434 de persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia, după ce două cutremure puternice au zguduit luni partea de sud a ţării, conform unui nou bilanţ actualizat marţi de Autoritatea de gestionare a dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă din această ţară (AFAD). Acest bilanţ actualizat aduce numărul total al morţilor în Turcia şi Siria la peste 7.000 într-o serie dintre cele mai puternice cutremure care au lovit regiunea în aproape un secol.

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online