Rusia, tot mai agresivă. România trebuie să informeze permanent NATO de mişcările Moscovei, să atragă trupe aliate şi să accelereze procesul de înarmare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moscova accelerează procesul de dotare a Flotei din Marea Neagră

Rusia este tot mai agasantă şi încearcă în forţă să se impună în zona Mării Negre. Concret, avioanele de luptă ruseşti sunt surprinse tot mai des de forţele NATO în proximitatea spaţiului aerian al României, deci şi al alianţei. Mai grav, Moscova a accelerat demersurile de modernizare şi  redimensionare a flotei militare din Marea Neagră.

Analiştii militari consultaţi de „Adevărul” consideră  la unison  că atitudinea Moscovei trebuie să dea de gândit şi că cere unele măsuri imediate. 

 “Afirmaţia ministrului român al Apărării, Mihai Fifor, privind întărirea forţei navale ruseşti în Marea Neagră, cu misiuni ce vizează şi estul Mării Mediterana, - prin: 1. susţinerea acţiunilor militarilor ruşi dislocaţi în Siria; 2. supervizarea afluirii unor nave militare ale NATO spre Marea Neagră; 3. monitorizarea  grupului de luptă condus de portavionul USS Harry S. Truman, ce a acţionat în estul Mediteranei pentru a combate ISIS/Daesh/Statul Islamic – înseamnă intrarea în logica normală a informării opiniei publice internaţionale despre opţiunile ofensive ale  Kremlinului”, arată analistul Ion Petrescu.

Alianţa a reacţionat dacă a fost sesizată

Expertul consideră că această atitudine trebuia luată de oficialii Ministerului Apărării cu mult timp în urmă aşa cum au făcut cei din alte ţări aliate. 

“Ministrul român al Apărării face abia acum exact ce au întreprins, în ultimii 27 de ani, omologii săi din Estonia, Letonia şi Lituania, care au atras atenţia, în mod constant, asupra demonstraţiilor de forţă ale Moscovei, din Marea Baltică, ceea ce a generat acolo cel mai mare exerciţiu disuasiv al NATO, după 2002 - Trident Juncture 18.

România este moral obligată să informeze în flux continuu, pe toţi cei interesaţi de grava deteriorare a echilibrului militar strategic din Marea Neagră, unde Turcia şi Bulgaria, deşi state membre ale NATO nu doresc să supere Rusia (!), iar Ucraina şi Georgia au câte două teritorii ocupate deja de militari ruşi.

Este timpul ca Ministerul Apărării Naţionale, prin Forţele Navale Române, să organizeze, periodic, informări cu harta militară a Mării Negre actualizată, indicând astfel public forţele militare străine care afluiesc în această zonă, unele nu cu intenţii paşnice”, spune Petrescu.

Trebuie accelerat procesul de înzestrare

La rândul său, fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Costin Georgescu, spune că ruşii nici nu se mai feresc să-şi amplifice  capabilităţile militare în zonă. “Moscova întăreşte acea bază navală permanentă la Sevastopol.  Această bază navală este oricum foarte puternică, dar ruşii o modernizează permanent. Este un pericol potenţial aflat la peste 200 de kilometri de noi”. 

Expertul consideră că România nu trebuie să scape din ochi mişcările militare de la est. 

ŢRomânia şi NATO, în general, trebuie să monitorizeze permanent  acest menevre ale Rusie. Mai mult, Autorităţile de la Bucureşti  trebuie să face permanent presiuni ma nivelul NATO şi UE pentru ca partenerii  din  alianţă să constientizeze riscurile legate de Rusia în zonă. Pentru că este evident că Moscova vrea să pună stăpânire pe Marea Neagră.

Tocmai din această cauză există acea apropiere  a Moscovei de Turcia care, ca membru NATO, are nişte forţe militare apreciabile.

În paralel trebuie continuată dotarea Armatei Române cu echipamente moderne. Sunt obligatoriu de luat cât mai repede baterii de rachete antinavă pentru a proteja litoralul de vasele de lupă ruseşti. Apoi Forţele Terestre trebuie rapid modernizate. Şi trebuie finalizată dotarea Forţelor Aeriene cu avioane moderne, standard NATO", a precizat Costin Georgescu.

Cea mai recentă interceptare

Cel mai recent, un avion de vânătoare rusesc a fost interceptat, joi, în apropierea spaţiului aerian românesc, deasupra Mării Negre. Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, că acesta este modul Federaţiei Ruse de a testa forţele româneşti şi ale NATO.

Piloţii canadieni decolaţi de la Baza Mihail Kogălniceanu au fotografiat avionul rusesc în timp de l-au interceptat

Aparatul - un avion de vânătoare de tip Suhoi 27 - a fost detectat de Centrul de comandă şi control al Forţelor Aeriene Române. Apoi piloţii canadieni au decolat la comanda primită de la Centrul NATO de la Torrejon, Spania şi au monitorizat îndeaproape avionul rusesc până când a părăsit zona, au anunţat forţele aeriene canadiene pe pagina de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență