Iohannis cheamă miercuri partidele la consultări pentru a discuta despre situaţia Justiţiei după raportul extrem de dur al Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a programat consultările cu partidele parlamentare pentru ziua de miercuri, la ora 15.00. Decizia vine după raportul extrem de critic al Comisie de la Veneţia pe legile Justiţiei şi pe Codurile penale modificate de PSD. Marţi, şeful statului va fi la Strasbourg, unde va susţine un discurs în plenul Parlamentul European

După opinia extrem de critică a Comisiei de la Veneţia privind codurile penale şi legile justiţiei modificate de PSD, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, spunând că şi-a compromis definitiv credibilitatea.

„Preşedintele României consideră că, din dorinţa de a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coaliţia PSD-ALDE prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept şi încrederea cetăţeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcţia sau poziţia pe care o are în societate, ci şi toate eforturile unei întregi naţiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile“, se arată într-uun comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

În replică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că e inadmisibil ca preşedintele Klaus Iohannis să-i ceară demisia, după ce Comisia de la Veneţia a desfiinţat legile Justiţiei şi modificările la Codurile penale operate de PSD.

Reforma privind legilsaţia penală din România slăbeşte lupta împotriva corupţiei, consideră Comisia de la Veneţia.

"Într-o opinie adoptată vineri, Comisia de la Veneţia şi-a exprimat îngrijorarea că multe dintre amendamentele la Codul Penal şi la Codul de procedură penală din România slăbesc în mod serios eficienţa sistemului judiciar în lupta împotriva infracţiunilor de corupţie, a infracţiunilor de violenţă şi a criminalităţii organizate", se arată într-un comunicat al forului european. 

„Adevărul“ a dezvăluit duminică seara că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, n-a scos un cuvânt în şedinţa de vineri a Comisei de la Veneţia. Toader s-a aflat într-o poziţia ingrată: de membru titular al Comisiei de la Veneţia şi de ministru al Justiţiei, susţinut de o coaliţie care a rescris Codurile penale în interesul infractorilor. Azi, Tudorel Toader a răspuns pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite