Românii care se întorc de urgență din Israel, taxați de TAROM: „360 euro cu taxe incluse“

0
Publicat:

TAROM și Ministerul Afacerilor Externe au explicat pentru „Adevărul” cum se realizează cursele aeriene dedicate românilor aflați în Israel la izbucnirea războiului. Potrivit TAROM, costul unui bilet este de 360 de euro.

Peste 1.500 de români s-au întors de urgență din Israel FOTO TAROM

Peste 1.500 de români s-au întors în România după izbucnirea războiului din Israel. Printre cei întorși de urgență acasă s-a aflat și judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timișoara. Într-o intervenție la Radio Timișoara, judecătoarea a apreciat modul în care s-au mișcat autoritățile române pentru a le acorda asistență românilor aflați în Israel, dar a ridicat problema costurilor pentru repatriere percepute de Tarom.

Judecătoarea Adriana Stoicescu a declarat că ea și mama ei au plătit pentru biletele de avion, cu bagaj suplimentar la cală, aproximativ 1.000 de euro. Un semnal de alarmă în acest sens a tras și cântăreața Ana Baniciu, care a spus că dacă ești în Israel, dar nu ai bani de bilet, nu te poți întoarce acasă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a declarat că transportul românilor care s-au aflat în Israel la momentul izbucnirii războiului s-a realizat prin intermediul unor curse regulate, cu TAROM sau alte companii private, nefiind vorba de o intervenție de extragere și repatriere așa cum se întâmplă în cazurile de intervenții de urgență în care spațiul aerian este închis, iar Statul Român intervine pentru scoaterea cetățenilor din țară.

„Spațiul aerian israelian nu a fost închis. Au fost curse regulate, unele zboruri s-au anulat. Noi am răspuns prin celula de criză și prin discuțiile pe care le-am avut pentru suplimentarea curselor. Noi ne-am implicat pentru a oferi posibilitatea de a avea curse să revină în România. Nefiind o evacuare, din zone în care spațiul aerian era închis, au existat curse regulate. Prin demersurile noastre am determinat companiile să suplimenteze zborurile. Nu a fost vorba de o evacuare, care se face prin companiile stat sau cu ajutorul statelor partenere. Despre evacuare vorbim în cazul cetățenilor români care sunt în Fâșia Gaza. În cazul cetățenilor aflați în Israel am sprijinit procedura de revenire în țară”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE pentru „Adevărul”.

La rândul lor, TAROM a transmis, la solicitarea „Adevărul”, că a decis suplimentarea zborurilor pe relația Tel Aviv, în perioada 7-10 octombrie 2023, „răspunzând astfel multitudinii de cereri de călătorie din această perioadă, înregistrate dinspre Israel spre România”.

„În lipsa cererii de trafic dinspre România către Israel, compania TAROM a decis acceptarea pasagerilor doar pe segmentele Tel Aviv - București, tronsoanele București - Tel Aviv fiind operate doar pentru poziționare. Tarifele practicate de compania TAROM au avut un nivel marginal de acoperire a costurilor de operare a unei rotații descrise mai sus și s-au situat la nivelul de 297 EUR la care se adaugă taxele aferente (un total de 360 EUR cu taxe incluse) pentru o călătorie pe segmentul Tel Aviv - București și au inclus atât bagajul de mână, cât și bagajul de cală al pasagerilor. Compania TAROM se dezice de orice alte nivele tarifare vehiculate în spațiul public în cazul acestor zboruri”, a transmis TAROM pentru „Adevărul”.

Compania a mai arătat că în tot procesul de repoziționare a operării în funcție de cererile de transport, a colaborat cu Celula de Criză convocată de Ministerul Afacerilor Externe, in coordonare cu Ambasada României la Tel Aviv.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG