Exclusiv România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”

România pune pe masă milioane pentru a deveni, în premieră, jucător la Washington și a câștiga influență în inima puterii americane. Într-un peisaj politic global dominat de astfel de tactici, decizia este văzută de politologul Mihnea Stoica drept o soluție pragmatică.

Administrația Prezidențială a anunțat, luni, 25 mai, încheierea unui contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA cu compania Eversheds Sutherland. Este vorba despre un contract care, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele.

Altfel spus, România pune pe masă bani serioși a deveni pentru prima dată în istoria sa jucător la Washington și pentru a „cumpăra” influență în inima puterii americane. Evident, subiectul a devenit un nou prilej de dispută într-o Românie polarizată, iar societatea s-a împărțit rapid între susțintători care validează proiectul și cei care îl desființează. Cu argumente de o parte și de cealaltă, cu nuanțe, dar și cu multă ideologie, specifică deja în aceste teme.

Cine este Eversheds Sutherland

Eversheds Sutherland (US) LLP, compania care va reprezenta interesele țării noastre în Statele Unite, este, conform comunicatului oficial, o societate globală prezentă și în România, cu o experiență semnificativă în domeniul relațiilor guvernamentale și al consultanței strategice. Eversheds Sutherland reprezintă, de asemenea, interesele unor companii uriașe la Washington și are o rețea internațională de peste 3.000 de avocați și aproximativ 4.000 de angajați. Aceștia lucrează în 74 de birouri din Africa, Asia, Europa, Orientul Mijlociu și Statele Unite.

Nu este pentru prima dată când Eversheds Sutherland reprezintă interese românești peste Atlantic. Conform datelor oficiale, americanii au mai avut un contract în România chiar anul trecut cu ONG-ul Inițiativa de Dezvoltare Strategică Româno-Americană.

Americanii au lucrat și lucrează cu companii multinaționale cu bugete ce depășesc limita imaginației, privind din perspectivă românească.

Expert în diplomație, politologul Mihnea Stoica, de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, abordează subiectul, într-o analiză pentru „Adevărul”. Stoica a predat și predă la Universitatea Babeș-Bolyai inclusiv cursuri și seminarii aferente disciplinelor: „Strategii de PR organizațional”, „Publicitate politică” și „Ideologii politice. Perspective comunicaționale”.

Perspectivele expertului

„Este un nou subiect care polarizează societatea, așa cum deja ne-am obișnuit în România și sigur că a prins unele valențe de parti pris-uri, așa cum e firesc până la urmă, pentru că discutăm despre o decizie la cel mai înalt nivel în România. Dar sunt câteva aspecte care ar trebui probabil luate în considerare. Și anume: în general, în relațiile internaționale trebuie să fim foarte sinceri cu noi înșine și să spunem acest lucru — relațiile acestea costă energie, evident, timp, dar costă și financiar”, spune expertul.

Totuși, astfel de contracte de lobby sunt considerate cât se poate de normale în Statele Unite și nu numai. În Statele Unite, spre deosebire de România, există și cadrul legal special pentru activitatea de lobby - Foreign Agents Registration Act.

Cifrele oficiale și detaliate privind sumele cheltuite de statele lumii pentru lobby și influență în SUA au fost monitorizate de diferite platforme specializate în astfel de informații, iar statisticile sunt realizate pe baza datelor oferite de clienți înregistrați peste Ocean. Nu sunt desigur cuprinse aici acțiuni care nu pot fi cuantificate și care sunt desfășurate de diferite think-tank-uri americane sau străine care își desfășoară activitatea în Statele Unite sau pur și simplu sunt conectate la realitățile de acolo. Organizații, companii naționale sau mutinaționale sau pur și simplu personalități importante din lumea întreagă au făcut și continuă să facă lobby pentru anumite interese, fie naționale, internaționale sau pentru cele ale unor companii străine, iar acestea nu au cum să fie cuprinse în datele oficiale.

Plătim și prețul inconsecvenței

În ce privește România, contractul de lobby este ca valoare departe de cele mai mari contracte similare încheiate de alte state, dar nu este nici cel mai mic. Profesorul Mihnea Stoica consideră că soluția aleasă este una pragmatică, într-o lume în care lobby-ul contează de decenii. Cu toate acestea, o parte a obiectivelor ce se urmăresc prin contractul încheiat acum cu americanii ar fi trebuit să cadă în sarcina autorităților române, crede el. Inconsecvența politică, desele schimbări la vârf în politica românească și subfinanțarea cronică de la Ministerul Afacerilor Externe sunt câteva dintre cauzele subperformanței diplomației românești, este opinia lui Mihnea Stoica.

„Într-adevăr, aici avem de-a face cu o sumă care, oricum ai privi-o, nu e mică. Dar, pe de cealaltă parte, trebuie să privim realist lucrurile și să înțelegem că e greu să primești ceva gratuit, în general, în lumea aceasta și, cu atât mai mult, cred că în ceea ce privește decizii foarte importante care, iată, privesc țara noastră. Pe de cealaltă parte, într-adevăr, eu cred că acesta este și un preț pe care îl plătim pentru inconsecvența noastră politică, pentru lipsa unei viziuni sau a unei coerențe pe termen lung. Vedem cum în România, similar cu ce se întâmpla și în alte țări acum câțiva ani sau câteva decenii, guvernele vin, pleacă, miniștrii se schimbă foarte des. Ori în contexte de felul acesta, e destul de dificil totuși să îți păstrezi o coerență. Contează foarte mult și figurile pe care le văd partenerii noștri; contează mult ca figurile respective să rămână o perioadă mai îndelungată de timp. Ori vedem și actualul guvern — în 10 luni și-a încheiat mandatul. Ca să nu mai spunem că în interiorul acestor luni au fost miniștri care s-au schimbat, care au dispărut. E cumva, așadar, și un preț pe care îl plătim și aici pentru o oarecare inconsecvență. Ăsta e spațiul politic românesc, din păcate, și trebuie să înțelegem că există aceste costuri, mai mult sau mai puțin ascunse. Iată că nu sunt ascunse”, susține expertul.

Imposibil de anticipat nota finală

Pe de altă parte, cei peste o jumătate de milion de dolari (565.000 lunar) menționați în comunicatul Administrației Prezidențiale nu vor fi obligatoriu cheltuiți în totalitate, iar această bornă reprezintă cifra maximă. Acest lucru înseamnă, punctează Mihnea Stoica, că suma finală cheltuită ar putea fi mult mai mică. Ceea ce este clar este că beneficiile care ar urma să fie obținute de România, conform contractului, sunt infinit mai mari decât suma modică totuși cheltuită, raportat la cheltuielile obișnuite din trecute ale Administrației Prezidențiale, fără a mai vorbi de risipa de bani publici de ordinul miliardelor de dolari cu care România este obișnuită.

„Dacă citim cât se poate de obiectiv comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale, vom vedea acolo, unu la mână: că suma aceea de 565.000 de dolari este, odată, o sumă maximă care este prezentată. Înțelegem, așadar, că s-ar putea ca aceste costuri să fie mai mici. Doi la mână: e vorba despre o perioadă de șase luni, deci nu discutăm despre o perioadă nedeterminată, și asta cred că e important. Trei la mână: tot în acest comunicat vedem și existența unor livrabile. Ce înseamnă asta? Nu le cunoaștem, cel puțin din comunicat, dar există așadar unele aspecte materiale, obiective, clare, care trebuie îndeplinite pentru ca această companie să primească suma sau sumele respective. Sunt aspecte cel mai probabil stipulate în acest contract care obligă și cealaltă parte să își îndeplinească anumite obiective, ceea ce sună a fi o garanție suplimentară în relația cu aceștia”, explică profesorul.

Nu în ultimul rând, obiectivele ce țin de asigurarea securității României justifică fiecare cent. România, la fel ca toți aliații Washingtonului, este o țară dependentă de SUA, în plan securitar. Apoi, pentru această sumă de bani ar urma să fie obținute și alte beneficii importante, imposibil de cuantificat. Revenirea României în programul Visa Waiver ar fi unul dintre aceste câștiguri, pentru care suma ce ar urma să fie cheltuită își găsește de asemenea o justificare.

Raportul cost-beneficii validează decizia

„Acum, în ceea ce privește obiectivele pe care tot acest comunicat le menționează ca fiind de importanță strategică pentru România: aici cred că nimeni nu poate să contrazică faptul că e important să existe o creștere a capacității de apărare în cazul României, să atragem investiții mari, să existe combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale și, foarte important (pentru că știm că există o sensibilitate publică destul de mare în zona respectivă), e vorba despre libera circulație a cetățenilor. Și intuim, cel puțin, că ar fi vorba despre programul Visa Waiver pe care, din motive cunoscute, România l-a ratat la mustață anul trecut; la 31 martie 2025 România trebuia să intre în acest program, dar lucrurile s-au schimbat. Așa stau lucrurile”, mai adaugă profesorul.

Există însă și o nuanță la care se referă Mihnea Stoica. „Sigur că, dacă nu se vor îndeplini aceste obiective, unii își vor găsi întărită legitimitatea să spună că suma respectivă — care ajunge în șase luni de zile la vreo 3 milioane și ceva de dolari — probabil a fost un pic cam mare. Dar cred că, dacă se îndeplinesc obiectivele respective și dacă vom vedea rezultate palpabile, oamenii vor spune, opinia publică va fi ceva mai împăcată cu această sumă care, raportată la cheltuieli cu care am fost obișnuiți, din păcate, în precedente mandate prezidențiale, nu este chiar disproporționată. Evident, raportul costuri-beneficii ar fi infinit unul pozitiv dacă s-ar îndeplini”, mai spune el.

În ecuație apare însă și un „dacă”, precizează profesorul clujean. „Există acest „dacă” foarte important - nu știu în ce măsură orizontul de șase luni este unul fezabil sau realist în privința tuturor acestor obiective de importanță strategică. Dar dacă va exista în aceste șase luni un semnal pozitiv, dacă opinia publică va înțelege că lucrurile merg în direcția bună, cred că lucrurile se vor calma. Sigur, există un test al timpului aici pe care trebuie să-l treacă această decizie a Administrației Prezidențiale. Până la urmă, mai este și un aspect important în relațiile internaționale și mai ales în contextul în care ne aflăm la nivel internațional: ne place sau nu ne place, lucrurile se mișcă și prin astfel de practici, de lobbying”, puncte Stoica punctul pe i.

El evidențiază faptul că deși unii dintre cei care contestă decizia Administrației Prezidențiale se arată contrariați și susțin că România greșește în abordarea față de Statele Unite, aceștia omit, intenționat sau din neștiință, faptul că lobby-ul este omniprezent nu numai la Washington, ci și la Bruxelles și Strasbourg, în principalele organisme europene.

„În România se discută despre o eficiență cu privire la lobbying în general, dar există practica aceasta la nivel european. Este suficient să mergem într-o vizită la Parlamentul European — fiecare membru al Parlamentului European are această posibilitate anual să ducă în vizită, pe spezele Parlamentului European, un număr relativ generos de persoane. Ori și printr-o astfel de vizită poți să vezi că în jurul Parlamentului European gravitează foarte multe firme de lobbying care urmăresc să influențeze, în sensul bun al cuvântului, politici publice, să nuanțeze politici publice. Deci e o practică pe care o vedem și pe care o găsim și o regăsim în spațiul vest-european și în spațiul american. Pentru noi e o situație destul de abstractă, dar iată că, probabil, dacă lucrurile vor merge bine, va exista o plusvaloare pe care cetățenii o vor aprecia”, mai arată Stoica.

Toată lumea își face lobby în SUA

Probabil cea mai cunoscută organizație non-profit americană non-partizană care monitorizează și publică date despre finanțarea campaniilor electorale și activitățile de lobby în Statele Unite este Foreign Lobby Watch, prin platforma opensecrets.org.

Mai exact, secțiunea de la Foreign Agents Registration Act este dedicată monitorizării lobby-ului extern, iar în cadrul Foreign Lobby Watch poate fi consultată o bază uriașă de date care urmărește banii care circulă de la clienți străini către agenți înregistrați în SUA sub incidența legii FARA (Foreign Agents Registration Act).

Considerat în general cea mai transparentă și cea mai bine informată sursă în acest sens, site-ul site-ul arată ce guverne, partide politice și companii străine plătesc pentru a influența politica americană și cine sunt agenții sau firmele americane  de lobby care fac acest lucru.

OpenSecrets colectează și centralizează aceste informații, care altfel ar fi imposibil de urmărit, și le transformă într-o formă ușor de căutat și analizat, contribuind astfel la transparența procesului politic. Open Secrets este de altfel sursa cel mai des citată și urmărită inclusiv de politologii și cercetătorii care activează în domeniu și se ocupă de proiecte care relevă felul în care se manifestă influența străină în politica la Washington, prin intermediul lobby-ului oficial.

„Aproape orice țară la care vă puteți gândi are interese în Statele Unite, de la preocupări politice la turism și promovarea comerțului. Multe guverne, companii și alte entități plătesc agenți străini pentru a influența politica și opinia americană în urmărirea acestor interese. Foreign Lobby Watch folosește rapoartele semestriale pe care agenții străini trebuie să le depună la Departamentul de Justiție în temeiul Legii de înregistrare a agenților străini (FARA) pentru a calcula țările cu cele mai mari cheltuieli, a afla mai multe despre diferiții entități înregistrate care acționează în numele intereselor străine și multe altele”, explică reprezentanții ONG-ului. În ultimii ani au fost cheltuiți, per total, 6,778 miliarde de dolari în acest sens.

Ce lobby a avut Ungaria în SUA

Printre statele care au apelat la lobby se numără și vecinele României, Ungaria și Bulgaria, dar și țări ca Polonia, Cehia sau Slovacia. Nu în ultimul rând, aliați apropiați ai Statelor Unite ca Israel, Marea Britanie, Japonia, Franța au apelat la diverse forme de lobby. Aceasta este desigur fața văzută a unui aisberg, dar este evident că sumele și implicările care nu sunt cuantificate reprezintă sume și mai mari.

În cazul Ungariei există documente care atestă faptul că Budapesta a desfășurat un important lobby în SUA încă din perioada comunistă. Conform înregistrărilor din baza de date a Departamentului de Justiție al SUA analizate de OpenSecrets și platformele de jurnalism de investigație, peste 10 milioane de dolari au fost direcționați în ultimii ani prin intermediul fundațiilor finanțate de stat, așa cum este Hungary Foundation.

Pentru 2025, ultimul an pentru care există date centralizate, Budapesta a cheltuit circa 1,4 milioane de dolari. Cei mai mulți au mers pentru

Parte din acești bani au mers spre burse, evenimente academice și parteneriate politice. Sute de mii de dolari au fost raportați direct în legătură cu organizarea unor evenimente politice majore precum CPAC. Ca parte de PR și lobby politic, firme de consultanță din Washington precum Silverstein Strategies au raportat în trecut contracte lunare pentru gestionarea imaginii publice și obținerea de interviuri în media americană pentru oficialii de la Budapesta.

Cum au jucat polonezii peste Ocean

Profilul de cheltuieli al Poloniei pe OpenSecrets arată o abordare axată cu precădere pentru asigurarea securității, dar și pentru proiecte importante în domeniile industrial și energetic. În anii cu achiziții masive sau renegocieri strategice, sumele declarate de entitățile poloneze au variat între 1,5 milioane și peste 3 milioane de dolari anual.

„Polonia și Ungaria au un istoric cu siguranță mult mai amplu decât România. Să luăm exemplul Polonia, țară care are și o diaspora puternică și oameni influenți în Statele Unite (n.r. - diaspora de peste 9 milioane de polonezi în SUA). Sunt foarte uniți, foarte solidari și, sigur, Polonia a mai și beneficiat de anumite momente, în sensul bun, istoric — în sensul în care Papa Ioan Paul al II-lea a fost din Polonia, să nu uităm că președintele Parlamentului European a fost din Polonia acum câțiva ani. Și, sigur, e bine să luăm Polonia ca model în situații de genul acesta. Cred că n-am greși”, mai afirmă Stoica.

În 2025, ultimul an pentru care apar cifre oficiale, Polonia a raportat în FARA cheltuieli totale de aproximativ 2,8 milioane de dolari, iar acești bani au fost canalizați aproape exclusiv prin firme de avocatură de top și consultanți din Washington pentru obiective industriale și de securitate.

Organizații precum US-Poland Business Council rulează bugete anuale de sute de mii de dolari pentru evenimente care pun în contact oficiali guvernamentali cu titani din industria de apărare și tech Lockheed Martin, Raytheon, Google. În domeniul energiei nucleare, companii de stat poloneze cum este Polskie Elektrownie Jądrowe au semnat contracte de consultanță de ordinul sutelor de mii de dolari pentru a asigura suportul Congresului în parteneriatul strategic cu Westinghouse pentru tranziția energetică a Poloniei. BGR Group și Arnold & Porter au fost principalele companii americane cu care a lucrat Varșovia.

Sumele care apar oficial sunt doar vârful aisbergului

Evident, Polonia și Ungaria au cheltuit de-a lungul anilor sume imense pentru acest lobby, imposibil de cuantificat. În cazul Ungariei poate fi dat și exemplul pozitiv al organizațiilor înființate și păstorite de către investitorul și filantropul maghiaro-american George Soros, care a donat peste 32 de miliarde de dolari către Open Society Foundations. O parte din bani au fost utilizați și pentru a susține la Washington țara natală.

Privind dintr-o altă perspectivă, există state care au decis de curând să plătească câte un miliard de dolari pentru Consiliul de Pace înființat de administrația Trump. De altfel, unii dintre cei care contestă azi decizia Administrației Prezidențiale și susțin că România plătește inutil o „taxă de protecție” erau printre principalii susținători ai ideii că Bucureștiul ar trebui să achite taxa de un miliard de dolari pentru Consiliul de Pace.

„Să nu uităm faptul că acum câteva luni, când se discuta mai întâi despre Consiliul de Pace, exista un soi de taxă pe care trebuiau să o plătească statele pentru a fi membre ale acestui Consiliu de Pace. Din ce se știe, era vorba despre un miliard de dolari. Unii din România susțineau că poate n-ar strica să plătească România acel miliard de dolari. Probabil unii dintre aceia, dacă nu mulți dintre aceia, acum deplâng situația în care se plătește această sumă pe parcursul a șase luni, care este infinit mai mică decât acel miliard de dolari. Deci, din nou, depinde din ce perspectivă privim lucrurile”, este opinia lui Mihnea Stoica.

El se referă și la relația România – SUA, care ar trebui cu orice preț menținută și chiar aprofundată. Indiferent dacă lui Trump îi va succede la putere un republican sau un democrat, parteneriatul româno-american trebuie nu doar conservat, ci și dezvoltat pe mai departe, iar activitatea de lobby contribuie din plin.

„Cred că ce trebuie să înțelegem este faptul că România va exista în continuare și după acești patru ani, Statele Unite vor exista în continuare și după acești patru ani. Indiferent de cine se află la Casa Albă sau la Pentagon, indiferent cine se află la Palatul Victoria sau la Cotroceni, relația dintre România și Statele Unite trebuie să continue. Și sunt de acord, diplomația românească face atât cât poate să facă, dar știm în același timp că Ministerul de Externe se confruntă — nu o spun eu, sunt persoane care au spus asta și care sunt din interior — se confruntă cu un buget mai puțin generos față de cât ar fi nevoie. Există o diasporă care e mare și personalul diplomatic uneori nu reușește să facă față cererilor care vin din direcția aceea. Nu cred că trebuie să absolvim pe cineva de vină, dar în același timp să înțelegem că, din nou, există costuri pe care, dacă vrem să contăm într-un fel sau în celălalt, dacă vrem să ne facem vocea auzită, sunt unele sume pe care, direct sau indirect, trebuie ca statul român să le suporte”, conchide Mihnea Stoica.