România își întărește apărarea. A fost operaționalizat al doilea sistem Patriot la Capu Midia

0
Publicat:

România a operționalizat vineri al doilea Sistem Patriot la poligonul Capu Midia, în cadrul unui exercițiu militar la care participă mii de militari NATO.

Exercițiul Ramstein Legacy 24 (RALY24) - Foto Facebook MApN Lt Radu Chirilă

Această inițiativă face parte din programul de achiziție al României, unul din cele mai scumpe, în valoare de 4 miliarde de euro. România a primit patru sisteme defensive Patriot, de fabricație americană, și a comandat încă trei. 

Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția flancului estic al NATO, în contextul solicitărilor Ucrainei pentru echipamente de înaltă precizie pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene rusești.

Un obiectiv național în derularea exercițiului îl constituie finalizarea procesului de operaționalizare a celui de-al doilea sistem PATRIOT care, prin executarea tragerilor reale în poligonul din Capu Midia, va fi certificat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni (mission capable)”.”, a transmis Ministerul Apărării Naționale, prin intermediul Facebook.

Armata Română a receptionat și primele șase drone Bayraktar, fabricate în Turcia, aceleași modele utilizate cu succes de către soldații ucraineni în lovirea blindatelor rusești imediat după invazie. 

Exercițiu cu 3.000 de militari NATO 

Exercițiul Ramstein Legacy 24 (RALY24) în domeniul apărării aeriane și antirachetă are loc între 3 și 14 iunie la Capu Midia.

Ramstein Legacy 24 este exercițiul forțelor aeriene și integrează structuri de apărare aeriană și antirachetă. Scopul exercițiului este de a ne instrui în cadru multinațional pentru ducerea unei operații defensive.”,  a adăugat MApN.

Obiectivul principal al exercițiului este finalizarea operaționalizării celui de-al doilea sistem PATRIOT prin trageri reale în poligon, certificându-l ca „gata pentru îndeplinirea unei misiuni”. 

În ţara noastră, exerciţiul s-a desfăşurat în perioada 3-14 iunie şi a angrenat 1.300 de militari din România şi din nouă state aliate (Cehia, Franţa, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia, Ungaria), care vor opera sisteme de rachete PATRIOT, HAWK, respectiv aeronave F-16, IAR-330, IAR-99, YAK-52 româneşti şi alte echipamente de apărare aeriană cu baza la sol, sisteme de comandă-control, precum şi aeronave militare ale naţiunilor participante, potrivit Monitorului Apărării. 

Sesiunea de trageri reale din cadrul Ramstein Legacy 24, de la Capu Midia, din 14 iunie,  încheie ediția 2024 a exercițiului de apărare antiaeriană și antirachetă integrată. 

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă