Refuzul educației în numele Bibliei. Copii ținuți închiși, departe de școală, de propriul părinte

0
Publicat:

Curtea de Apel Alba-Iulia a decis zilele trecute reluarea unui proces în care un bărbat a fost condamnat inițial la 5 ani de închisoare pentru că i-a interzis copilului său cel mare să meargă la școală, motivând că sistemul educațional din România nu respectă principiile biblice.

Copilul are carențe educaționale și tulburări emoționale FOTO arhiva Adevărul

În iunie 2021, bărbatul l-a înscris pe fiul în clasa pregătitoare la o școală din orașul Alba-Iulia, însă în luna august 2021 a decis să îl retragă din cauza principiilor biblice care, conform acestuia, nu ar fi respectate de sistemul de învățământ.

Ulterior, bărbatul și-a ținut ambii copiii, timp peste opt luni închiși în apartament. Conform oficialilor de la Protecția Copilului, aceștia au tulburări vizibile de dezvoltare. Băiatul, în vârstă acum de 10 ani, a fost evaluat și consiliat și în cadrul centrului de către psiholog, care a constatat că micuțul suferă de tulburare afectiv-emoțională, carențe educative, deficit de mers datorat lipsei mișcării.

Din anchetă a reieșit că, bărbatul locuia cu soția și cei doi copii. într-un apartament insalubru cu 2 camere. Cei patru dormeau în aceeași cameră, în care se află 2 paturi și o canapea. Paturile erau improvizate cu cartoane, camera o încălzeau cu un radiator electric, arată autoritățile. Celălalt dormitor era folosit ca depozit pentru alimente. Pe toate geamurile apartamentului exista lipit autocolant mat care împiedica vederea în exterior. Apartamentul nu avea apa caldă, iar când făceau baie încălzeau apă pe aragaz. În toată această perioadă familia a trăit în condiții grele.

„Decizia statului de a școlariza copiii este necreștină”

Cu toate acestea, judecătorii au decis reluarea procesului motivând că pedeapsa dată în primă instanță de către Judecătoria Alba-Iulia în februarie 2025 este disproporțională cu fapta, dar și că bărbatul și-a recunoscut fapta, iar copiii, ca parte vătămată, nu au avut un avocat pe durata procesului inițial.

Detaliile din dosar sunt șocante. „Bărbatul consideră că modul de trai al lor este unul normal, bazat pe principii biblice și familiale tradiționale și nu consideră că deciziile sale ar putea să facă rău copiilor săi, deoarece statul vrea să îi impună niște lucruri care nu sunt benefice pentru societate sau pentru creștinism. Nu a acceptat ca copiii săi să socializeze sau să se joace cu alți copii deoarece a considerat că îi poate influența în mod negativ și anticreștin. În opinia acestuia, copiii săi trebuie să urmeze calea creștină, în niciun caz de tot ce este anticreștin, respectiv prin decizii ale statului de a școlariza copii”, precizează procurorii.

La proces, tatăl a susținut că digitalizarea influențează viitorul copiilor, deoarece este într-o continuă schimbare, multe locuri de muncă dispar și nu are garanția că aceștia vor putea să profeseze într-un anumit domeniu.

De asemenea, el a explicat că nu crede în medicină, precizând că fetița și băiatul său sunt sănătoși. Potrivit acestuia, singurele probleme pe care micuții le-au avut au fost episoade de gripă sau răceală, pe care le trata cu Nurofen, ceaiuri și supozitoare, tratament ales de el, nu de medici. Însă argumentele bărbatului au fost contrazise clar de toate verificările medicale și psihologice cerute de autorități.

În urma evaluării medicale, s-a constatat că și fetița de 6 ani a bărbatului condamnat are mari probleme. Aceasta nu știe să utilizeze jucăriile, nu le recunoaște, dar manifestă curiozitate față de ele, trecând printr-un episod anxios, au spus medicii.

„Fetiței nu i s-a administrat niciun vaccin și a fost diagnosticată cu dislalie polimorfă fiziologică, dificultate de coordonare motorie și de mers, enurezis mixt, pierderea țesutului muscular la nivelul întregului corp, hipotonie musculară globală, atragii, deficit de forță a membrelor inferioare și superioare, lipsă de coordonare, mers lent și deformat, capacitate de efort scăzută, dificultăți în efectuarea unor mișcări și întârzieri în achiziția limbajului expresiv urmare a nestimulării adecvate, carențe socio-afective grave cauzate de refuzul accesului la educație și a izolării sociale la care a fost supusă forțat de părinți”, spun anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta