Recomandările ANPC pentru achiziția cadourilor de Sfântul Valentin sau Dragobete

0
Publicat:

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, oferă recomandări consumatorilor atunci când cumpără dulciuri, bijuterii, cosmetice sau alte produse oferite cadou de Sfântul Valentin şi Dragobete.

Valentine’s Day Sursa foto go providence.com

Astfel, achiziţionarea dulciurilor trebuie să se facă numai din locuri autorizate și trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de achiziţionare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător. „Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere, fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă”, precizează Paul Anghel într-o postare pe Facebook.

Și la achiziţionarea de cosmetice, consumatorii trebuie să fie atenţi la o serie de detalii care le certifică faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar etichetarea lor respectă întocmai prevederile legale în vigoare.

Acestea se cumpără numai din magazine specializate unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în cazul în care doresc să facă o reclamaţie. „În plus, atenţionăm asupra faptului că produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie, în locuri precum tarabe sau de persoanele fizice «cu sacoşă».(...) Majoritatea produselor trebuie să aibă inscripţionată data de minimă durabilitate precedată de expresia «A se folosi preferabil înainte de», urmată de dată sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se află inscripţionată aceasta dată, exprimată fie prin lună şi an, fie prin zi, lună şi an, cu cifre arabe”, mai spune Paul Anghel.

În fine, dacă vreți să oferiți o bijuterie din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărați numai din magazine autorizate care vând astfel de produse. „O bijuterie «din argint» vândută la colţ de stradă şi care costă câţiva lei nu poate fi din argint!”, atenționează directorul ANPC.

Oricum cumpărătorii trebuie să se asigure că primesc un certificat de calitate în original, care trebuie să conţină obligatoriu detalii corecte, precise şi complete referitor la produsul cumpărat (titlul metalului, natura pietrelor etc), precum şi datele de identificare ale operatorului economic care comercializează produsul.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare